Cum il atragi pe copil spre invatare? Imprimare 4057 Afişări
Scris de Apopi Mariana Diana   
Sâmbătă, 04 Februarie 2012 11:07
“ - Hai sa facem acest puzzle impreuna, spune mama copilului ei.
- Nu vreau, nu-mi place.
- De ce? Nici macar nu ai incercat. Uite nici eu n am mai facut de foarte mult timp puzzle. Tu nici nu stii cate secrete ascunde acest puzzle. Vrei sa vezi ceva interesant? Il facem de doua ori si cronometram cat timp ne ia. Ai sa vezi ce minune se intampla dupa.
- Ce minune?, intreaba copilul.
- Nu stiu, vedem. Hai sa incercam.
Si cei doi au inceput sa faca pentru prima data un puzzle.
- Am terminat ! Uite ce frumoasa imagine ne-a iesit. Luam o mica pauza, ne uitam la cronometru…am avut nevoie de 10 minute. Dupa ce mancam o prajitura, il mai facem inca o data, propune mama.
Dupa pauza, au refacut puzzle-ul.
- Cat timp ne-a luat acum?
- Doar 7 minute.
Mami, dar cum asa? ” remarca copilul. Si daca il mai facem inca o data?”
Mama zambeste satisfacuta.
 
Ce inseamna motivatia in invatare?
Motivatia este un proces esential in procesul de invatare. Ea este de doua feluri: intrinseca (vine din interior, de exemplu: satisfactia de a face singur un lucru, placerea de a realiza o activitate) si extrinseca (exista un obiect sau o persoana in exterior care te ajuta sa continui o sarcina, care te determina sa o duci pana la final, exemplul de mai sus). Pentru prescolari, sentimentul ca au reusit sa realizeze o actiune singuri ii poate motiva sa realizeze altele si, implicit, sa invete lucruri noi (sa scrie o litera, sa recunoasca forme geometrice etc.).
 
Care sunt conditiile de a trezi interesul pentru invatare la prescolari?
Copiii au o curiozitate innascuta. Le place sa exploreze si sa descopere. Acestea sunt cele doua elemente cheie in procesul lor de invatare. Daca explorarea pe care o fac le aduce sentimente de bucurie, daca curiozitatea lor este satisfacuta, dorinta de a retrai aceleasi sentimente ii vor determina sa isi continue explorarea si sa-si doreasca sa descopere in continuare lucruri noi. Iata cum poti trezi interesul prescolarului pentru a cunoaste lucruri noi.
 
• Invata-l prin joc. Cel mai interesant lucru pentru copii la aceasta varsta este sa se joace. Asadar, daca vrei sa ii trezesti copilului interesul pentru cunoastere, poti face acest lucru propunandu-i jocuri si activitati din care invata lucruri noi.
 
• Profita de curiozitatea lor specifica. Prescolarii pun numeroase intrebari despre lumea inconjuratoare si vor sa afle cele mai diverse lucruri. Pornind de la intrebarile celui mic, poti sa ii oferi mai multe informatii interesante despre subiectele care il intereseaza. Este mai usor sa pornesti de la preocuparile lui pentru a-i trezi interesul pentru cunoastere decat de la ce ti-ai dori tu sa cunoasca. De exemplu, daca este fascinat de dinozauri, dar tu ai dori sa fie un mic matematician, cumpara-i carti despre dinozauri (adecvate varstei) si amana discutia despre numere dupa ce copilul si-a satisfacut curiozitatea privind subiectul sau preferat. Iar daca poti lega cumva matematica de dinozauri, ai si mai multe sanse sa ii trezesti interesul. Poti discuta si cu alti parinti pe Forum, despre intrebarile copiilor.
 
Articol complet: suntparinte.ro

Share
Ultima actualizare Sâmbătă, 04 Februarie 2012 15:27