Ce faci cand copilul tau chiuleste? Imprimare 933 Afişări
Scris de Apopi Mariana Diana   
Vineri, 22 Octombrie 2010 13:22
Chiar daca stim prea bine ca a chiuli de la scoala este ceva destul de obisnuit, fie pentru ca si noi am facut asta odata, fie pentru ca am primit deja plangeri de la dirigintele copilului nostru, fuga de la scoala poate sa devina o problema serioasa. Ea a inceput sa fie considerata un obstacol cu care se confrunta cadrele didactice si conducerea scolii. E un adevarat fenomen, cu atat mai mult cu cat unii copii care chiulesc sunt gasiti prin baruri sau sunt implicati in infractiuni.
 
Iata cum se poate comporta un copil care chiuleste de la scoala:
• Fuge de la majoritatea orelor pe care le are intr-o zi de scoala;
• Poate sa nu mearga deloc la scoala sau pur si simplu sa “isi ia talpasita” dupa al doilea curs;
• Are multe absente la majoritatea rubricilor din catalog;
• Lipseste de la scoala fara ca tu, parintele sa fii informat de asta ori sa ti se fi cerut voie;
• Are performante scolare scazute, tocmai pentru ca lipseste de la ore;
• E preocupat doar de anumite lucruri care nu prea au legatura cu mediul scolar;
• Are prieteni mai mari decat el;
• Cu siguranta nu si-a gasit amici printre colegii de clasa ori daca ii are, sunt mari sansele ca si acestia sa obisnuiasca sa lipseasca de la scoala;
 
Si pentru ca fiecare problema poate fi analizata si solutionata, noi iti oferim o serie de sugestii despre cum anume sa gestionezi comportamentul unui copil care chiuleste de la scoala in mod frecvent:
 
1. S-ar putea ca acest comportament sa fie rezultatul unei lipse de incredere in propria persoana. Copilul poate simti ca nu este suficient de valoros si ca nu are ce cauta printre ceilalti copii, de aceea alege “fuga”. Imposibilitatea ori dificultatile crescute in a-si indeplini anumite responsabilitati poate fi si ea una dintre cauze. In aceste situatii, comunicarea parinte-copil este foarte importanta. Incearca sa afli care sunt problemele ce stau la baza si se le cauti radacinile. Daca uneori iti spune ca fuge pentru ca nu ii place o anumita materie, s-ar putea ca absentele lui sa arate o lipsa de acomodare la toate materiile.
 
2. Furia si frustrarea de a nu putea sa stabileasca relatii de prietenie cu colegii de clasa s-ar putea sa reprezinte cauzele comportamentului. E posibil sa se considere un “inadaptat” la mediul clasei, iar reactia sa de aparare ar fi “nici mie nu-mi pasa de voi”, de aceea va incerca sa-i evite cat poate de mult. Discutii cu profesorii de la clasa, sfatul consilierului scolar si actiuni la nivel de clasa, toate acestea sunt necesare daca situatia creata se datoreaza furiei.
 
3. Nevoia de apartenenta, de a face parte dintr-un grup poate fi solutionata daca incerci sa identifici activitatile extrascolare in care se angajeaza cu placere. Sunt numeroase cluburi sportive, cluburi scolare, ateliere care abia asteapta sa mai primeasca un membru in echipele lor. Totul se invata prin modelare. Daca copilul observa ca este acceptat in alte grupuri, se deprinde cu ce anume inseamna valorile unui grup, cultura, munca de echipa, ce abilitati si comportamente folosesc cei mai de succes membri, sunt mari sansele sa preia putin din toate acestea si sa-si contureze propria identitate. Fuga nu va mai reprezenta atunci o solutie.
 
4. Atunci cand copilul este deschis si comunica cu tine, iti spune clar ca nu vrea sa mearga la scoala, nu ii spune “Nu”. Copiii fac exact invers decat ce le spui de aceea, nu ii arata ca esti impotriva, ci pur si simplu incepe discutia in felul urmator:”Daca vrei sa fugi, intr-adevar poti sa faci asta, dar hai sa ne gandim putin care sunt avantajele si dezavantajele comportamentului de a chiuli, in cazul tau”. De asemenea, aceasta discutie poate fi ocazia de a intelege ce anume incearca sa evite copilul atunci cand chiuleste.
 
5. Cauta sa afli daca fenomenul chiulitului s-a extins la majoritatea colegilor de clasa ai copilului. Intr-o astfel de situatie, poate ca problema nu e la copilul tau, ci undeva la nivelul intregii scoli, a conducerii, a procesului de predare-invatare si evaluare. Un front comun al parintilor ar fi potrivit pentru a face schimbari de conduita si mici reforme privind procesele educationale desfasurate in scoala.
 
sursa: suntparinte.ro

Share