Prejudecăţi despre depresie Imprimare 2881 Afişări
Joi, 03 Februarie 2011 09:55
1. Munca ţine depresia la distanţă FALS.
Unul dintre miturile intens vehiculate spune "să-ţi îneci amarul" în muncă. Nimic mai greşit, susţin spe cialiştii. Munca poate vindeca într-adevăr tristeţea pasageră, dar munca în exces şi epuizarea pot agrava depresia deja instalată. "O persoană cu depresie are într-adevăr o calitate a vieţii mai bună dacă lucrează. Sunt însă persoane care îşi desconsideră boala şi lucrează adictiv, până la epuizare. Este ca o curbă sinusoidă, până la un punct e bine, după care e rău", explică Gabriel Diaconu, psihiatru la Sapiens Medical Center, din Bucureşti.
 
2. Depresia nu e o boală în adevăratul sens FALS.
Depresia este o boală severă care se "citeşte" la investigaţii. Activitatea creierului şi legăturile dintre neuroni (neurotransmiţători) sunt perturbate. "Depresia nu este o boală imaginată, este o boală a creierului, anumite părţi ale acestuia funcţionează defectuos. Există modificări vizibile la RMN funcţional. Netrată, se agravează continuu", atrage atenţia specialistul Gabriel Diaconu.
 
3. Depresivii nu fac decât să se plângă FALS.
Într-o lume "perfectă", este foarte uşor de pus etichete celor care îndrăznesc să se plângă. Însă, depresivii nu sunt leneşi, "plângăcioşi" sau victime eterne şi nu-şi doresc să trăiască toată viaţa în depresie. "E mai mult o prejudecată. În aparenţă, o persoană depresivă pare că mereu se plânge. În esenţă, e un simptom al depresiei, nu întreg tabloul. Nu e un mod de a-i manipula pe cei din jur. Aşa văd ei lumea: polarizat, dihotomic", adaugă psihiatrul.
 
4. Medicamente pe viaţă FALS.
"Generaţia Prozac" este doar un mit. Pastilele sunt doar o parte din întreg arsenalul de tratare a depresiei. Psihoterapia este la fel de eficientă ca pastilele în cazul depresiei uşoare sau moderate. Chiar şi aşa, pastilele antidepresive nu trebuie luate o viaţă întreagă.
 
sursa:evz.ro

Share