Transplantul de organe se referă la extragerea chirurgicală a unui organ sau ţesut de la o persoană (donator) şi plasarea într-o altă persoană (recipient). Donarea de organ este atunci când îi permiţi organului sau ţesutului tău să fie extras şi dat unei alte personae (www.womenshealth.gov).

 

Majoritatea organelor şi ţesutelor donate sunt de la persoane care au murit, dar şi persoanele în viaţă pot dona organe. Sângele, celulele stem pot fi, de asemenea, donate. Nu există limită de vârstă în donarea de organe: nou-născuţii, precum şi persoanele de vârsta a treia pot fi donatori. Dacă persoana este mai mică de 18 ani, aceasta trebuie să aibă consimţământul părinţilor.

 

Persoanele cu anumite condiţii medicale, incluzând HIV, cancer de creier în fază severă, infecţii severe curente nu pot fi donatori. Organe ale corpului care pot fi transplantate includ: rinichi, inimă, ficat, plămâni, pancreas, intestin subţire. Persoanele în viaţă pot dona rinichi sau o parte din plămâni, ficat, intestin subţire sau pancreas. Ţesuturile care pot fi donate includ: cornee, ureche mijlocie, piele, valvele inimii, oase, vene, cartilagii, tendoane, ligamente. Sânge, celule stem şi trombocitele pot fi, de asemenea, donate. Factorii luaţi în considerare atunci când se decide că cineva va primi un organ sunt: tipul de sânge şi de ţesut, mărimea organului, urgenţa medicală a bolii pacientului, timpul petrecut pe lista de aşteptare şi distanţa dintre donator şi recipient.

 

Organul este oferit prima dată candidatului care se potriveşte cel mai bine conform criteriilor menţionate mai sus. Organul este distribuit prima dată local. Dacă nu este găsită nici o potrivire, organul este oferit regional şi apoi naţional până când un recipient este găsit. Studiile demonstrează faptul că, în urma unui transplant de organe, cei supuși intervenției obțin o îmbunătățire în funcționarea fizică și socială, se reîntorc la sarcinile zilnice, precum și la activitatea lor profesională, însă nu prezintă neapărat o îmbunătățire din punct de vedere psihologic, într-un sens pozitiv.

 

Procesul transplantului îl lasă pe cel ce primește organul cu un amestec de experiențe provocatoare, ne mai întâlnite și cu un nivel de distres foarte mare. Există 3 stadii temporale care au fost identificate în cadrul unui proces de transplant: stadiul pretransplantului, preoperativ sau perioada de așteptare și stadiul posttransplantului, fiecare dintre ele cu aspecte psihologice și sociale importante.

 

Aproximativ 28 000 de operatii de transplant se efectuează anual, în timp ce alți 68 000 de persoane așteaptă alți donatori (United Network for Organ Sharing, 2008). Manifestări emoționale și psihologice apar la persoane care efectuează transplant de organ, iar literatura de specialitate a investigat aceste aspecte de foarte mult timp. Cele mai frecvente identificate sunt: simptomele depresive și de anxietate, distorsiuni în imaginea corporală, frica de respingere de către corp a organului străin și doliul pentru donator (Baines & Kindal, 2003). Modul în care sunt gestionate astfel de probleme contează foarte mult în întârzierea sau răspunsul imediat, prompt în recuperarea de pe urma operației sau progresul bolii (pierderea transplantului sau chiar moartea persoanei).

 

contact: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

 

Diana Apopi, psiholog si psihoterapeut sub supervizare