Negocieri pentru ca ortodocşii şi catolicii să sărbătorească Paştele în aceeaşi zi. Ce spun preoţii maramureşeni Imprimare 915 Afişări
Duminică, 31 Ianuarie 2016 11:19
Sărbătoarea morţii şi învierii Fiului lui Dumnezeu a fost mereu un punct nevralgic pentru confesiunile creştine. Încă de anul trecut, Papa Francisc a discutat despre posibilitatea fixării Paştelui în aceeaşi zi, atât pentru Biserica Apuseană, cât şi pentru cea Răsăriteană. Încă din secolul al X-lea, liderii cultelor creştine au avut tentative de armonizare a calendarelor, dar care nu au fost niciodată fructificate.
 
Diferenţe calendaristice
Sinodul de la Niceea, din 325 d.h. trasa destul de clar regulile după care se va stabili ziua Sfintei Învieri. Mereu într-o duminică şi niciodată în acelaşi timp cu Paştele iudaic. Patriarhia de la Alexandria era cea care avea responsabilitatea de a calcula data în fiecare an şi, ulterior, de a o comunica celorlalte biserici creştine.
În principiu, data celebrării Paştelui depinde de două fenomene: echinocţiul de primăvară (cu dată fixă) şi luna plină (cu dată variabilă), la care se adaugă tipul de calendar după care se ghidează cultul. Pentru că şi aici apar diferenţe. Catolicii merg după cel gregorian (cu o întârziere de o zi la fiecare 4.000 de ani), iar ortodocşii după cel iulian (care are o întârziere de o zi la fiecare 128 de ani).
 
Din 1583, de când s-au efectuat ultimele rectificări la calendare, Apusul şi Răsăritul creştin nu au mai sărbătorit niciodată Paştele la aceeaşi dată, decât din întâmplare. „Noi oricum îl sărbătorim împreună. Logica Sărbătorii Paştelui, dată de consiliul de la Niceea, este să se sărbătorească după echinocţiul de primăvară şi luna plină. Dar Biserica Ortodoxă alege după calendarul iulian, noi după gregorian. Problema este ce calendar foloseşti. Şi la iulian sunt două feluri, aşa că ei ar trebui să decidă. Dar, oricând ar cădea Paştele, noi nu sărbătorim niciodată când a murit şi înviat Iisus, care, după calcule, ar fi pe 15 aprilie”, a declarat Laurenţiu Ioan Roman, protopop al Protopopiatului Romano-Catolic din Baia Mare.
 
„Bisericile n-au fost niciodată unitare”
În pofida diferenţelor calendaristice de secole, în 1924, la Constantinopole, s-a decis o includere a tuturor Bisericilor Ortodoxe la calendarul gregorian, însă unele facţiuni nu au reuşit nici până astăzi să pună hotărârea în aplicare. Diferenţele astfel existente între calendare pot varia şi până la cinci săptămâni. De aici şi Paştele serbat pe stil vechi, la distanţă faţă de cel pe rit nou.
 
„Pentru mine unitatea nu înseamnă uniformizare. Nu e faptul că nu se doreşte ceva, dar Bisericile n-au fost niciodată unitare. Vor mai trece încă 500 de ani şi tot nu se va ajunge la o dată concretă”, a conchis Laurenţiu Ioan Roman.
 
Totuşi, recent, s-a alăturat şi Biserica Anglicană negocierilor pentru stabilirea unei date fixe a Sărbătorii Paştelui, în aşa fel încât celebrarea lui să înceteze să mai fie variabilă şi să cadă în aceeaşi zi pentru toţi creştinii.
 
„Bine ar fi să fie o dată comună pentru creştini”
Ortodocşii din România susţin şi chiar au implementat unificarea calendarelor religioase. Reprezentanţii BOR în Maramureş spun însă că important este şi cum celebrăm Învierea Domnului, nu doar când.
 
„Deocamdată, nu este nicio poziţie oficială în această chestiune. Lucrurile nu s-au discutat încă. Va fi un sinod în Elveţia, unde probabil se va dezbate şi acest subiect. Bine ar fi să fie o dată comună pentru creştini. Să serbăm toţi odată Paştele ar fi un pas înainte, dar nu ar rezolva tot. Biserica Ortodoxă Română a acceptat calendarul îndreptat (gregorian), de aceea noi Crăciunul îl avem odată cu Apusul, în timp ce bisericile pe rit vechi îl au când noi avem Boboteaza. De aceea s-a decis ca toată Ortodoxia să celebreze Paştele în acelaşi timp. Dar la noi, dacă el coincide cu cel iudaic, se face în duminica următoare. Ceilalţi nu ţin cont de asta. Oricum, nu e atât de important când prăznuim, ci cum. Şi aici ar trebui să se gândească toţi”, a declarat pr. dr. Ştefan Cristian, consilier cultural al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.
 
Paştele, separat în 2016, comun în 2017
În acest an, ortodocşii vor celebra Învierea în data de 1 mai, pe când catolicii au Paştele în 27 martie. Abia în 2017 cele două culte vor mai sărbători deodată Învierea – pe 16 aprilie. În 2018, va fi tot o diferenţă de o săptămână între Paşti: pe 1 aprilie la catolici şi pe 8 aprilie la ortodocşi, potrivit presei de specialitate. Aceeaşi diferenţă se va păstra şi în 2019. Atunci Paştele catolic va fi pe 21 aprilie, iar cel ortodox pe 28 aprilie. În 2020, catolicii vor sărbători Paştele pe 12 aprilie, iar ortodocşii pe 19 aprilie, mai arată feţele bisericeşti.
 
„Este mare păcat că nu sărbătorim în fiecare an Învierea Domnului toţi creştinii împreună, pentru că Iisus a înviat o singură dată pentru toţi. Bisericile ar trebui să facă o concesie şi să aleagă fie o dată fixă a Paştelui pentru toţi creştinii, cum este de Crăciun, fie cel mai corect ar fi să se raporteze la Paştele evreiesc, pentru că în toate Evangheliile se arată că Iisus a pătimit şi a înviat în timpul Paştelui evreiesc, iar orice alte referiri din afara Sfintelor Scripturi cu privire la dată nu ar trebui avute în vedere, ci înlăturate”, consideră, pe de altă parte, un credincios.
sursa: www.infomm.ro

Share