Soborul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu Sfântul Nicodim de la Tismana

Scris de Alexandru Lucian

Duminică, 25 Decembrie 2011 22:48

„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: "Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt". După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt, Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema”. (Matei II, 13-23)

Sărbătoarea de astăzi este trecută în calendar sub Soborul sau Adunarea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu adică adunarea (de slujbă) a credincioşilor în cinstea Preasfintei Fecioare. Aceasta are loc a doua zi de Crăciun – 26 decembrie, potrivit regulii după care, a doua zi după marile praznice, se face pomenirea acelor persoane sfinte care au luat parte la eveniment. Este o sărbătoare ce datează cel puţin din secolul V, originea ei fiind pusă în legătură cu Sinodul III Ecumenic. Sfintele Evanghelii de la Matei şi Luca, completându-se reciproc vorbesc despre naşterea Domnului ca eveniment încadrat în istorie spre deosebire de Sfântul Evanghelist Ioan care arată obârşia Cuvântului – Fiul întru început, înainte de a exista noţiunea de timp. Avem aşadar zugrăvită o icoană a Naşterii Domnului în care minunea, divinul, supranaturalul este prezent prin Fiul lui Dumnezeu în primul rând dar şi prin Maica Domnului. Pentru că vorbim în primul rând despre un act de smerenie, de iubire din partea lui Dumnezeu care pentru a noastră mântuire S-a întrupat, dar în acelaşi timp trebuie să ne gândim şi la Fecioara Maria, urmaşă a Evei, cea care s-a învrednicit de a ţine în braţe pe Creatorul lumii. Evenimentul Naşterii Domnului ţine de partea supranaturală, de cea care nu poate fi înţeleasă prea uşor prin raţiune dar în acelaşi timp prin credinţă îl putem accepta cu uşurinţă. Eliminarea tainei din această sărbătoare ar aduce totul la sensul de cotidian, de firesc şi implicit ar şterge orice implicaţie în sens spiritual al Întrupării Mântuitorului. El ar deveni pur şi simplu un om deosebit, cu calităţi taumaturgice, o personalitate în decursul istoriei pentru care au murit fără sens un număr impresionant de oameni.

Acceptând naşterea mai presus de fire a lui Dumnezeu în istorie, faptul că El S-a făcut asemenea nouă afară de păcat, primim în aceeaşi măsură şi faptul că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu, că ea a fost fecioară în timpul zămislirii, înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere după cum afirma Fericitul Augustin. Naşterea feciorelnică este de fapt o concepere virginală pentru că nu există nicio urmă de sexualitate în aducerea pe lume de către Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Duh nu este cum am putea crede la prima vedere un consort divin, ci puterea creatoare, generativă a lui Dumnezeu, care împlineşte în pântecele Fecioarei o taină „fără de sămânţă”. Această învăţătură despre modul naşterii Domnului este una ce depăşeşte orice putere a raţiunii noastre limitate şi în sine este o problemă de credinţă, afirmată dar mai ales confirmată de experienţa de viaţă a popoarelor creştine. Părintele Vasile Mihoc scria foarte frumos despre această sărbătoare „Chipul Maicii Domnului din icoana evanghelică a Naşterii este pentru noi un luminos exemplu. Ea ne învaţă, în primul rând, să nu ne mulţumim a rămâne în marginea acestei icoane, pentru cei care nu urcă mai sus de nivelul întrebărilor fără răspuns. Învăţăm apoi de la Maica Domnului că întegrarea în taina mântuirii începe cu acceptarea plină de credinţă a minunii coborârii Fiului lui Dumnezeu în chip de Om şi se desăvârşeşte prin împlinirea plină de dăruire a rolului pe care Dumnezeu ni-l atribuie în planul Său. Căci oricât de înaltă şi duhovnicească este taina mântuirii noastre, ea cere contribuţia noastră de slujire în lume. Atotputernicia Domnului şi premenenta Sa prezenţă şi lucrare în viaţa lumii nu fac nicidecum zadarnică slujirea noastră, ci aceasta este absolut necesară, aşa cum necesară a fost slujirea pe care Maica Preacurata a adus-o Fiului ei”.

Tot în această zi este pomenit şi Sfântul Nicodim de la Tismana. Despre viaţa sa înainte de a sosi în Ţara Românească avem puţine informaţii. Naşterea lui este plasată de istorici în prima jumătate a secolului XV în cetatea Prilepac (Serbia) din tată valah şi mamă cu origini sârbe. Având înclinaţii spre viaţa monahală a mers în muntele Athos la Mănăstirea Hilandar unde a primit o formaţie teologică din punct de vedere intelectual completată de viaţa duhovnicească. A fost hirotonit preot şi ales egumen al acestei mănăstiri însă după o perioadă a ales să meargă în sudul Dunării în regiunea Cladova unde a organizat o comunitate de călugări. În jurul anului 1366 a trecut în nordul Dunării, pe pământ românesc stabilindu-se la început la Vodiţa, unde organizează o comunitate monahală. După 10 ani, în împrejurări istorice datorate conflictelor externe, înfiinţează Mănăstirea Tismana, care şi-a legat numele pentru totdeauna. În afară de Vodiţa şi Tismana, mai multe mănăstiri româneşti îl revendică drept ctitor al lor: Prislop, Gura Motrului şi Vişina. Calităţile sale de bun organizator al vieţii monahale, apărător al dreptei-credinţe au fost completate şi de cultura teologică. Avem de la el un Tetraevanghel ce datează din 1405-1406. Mitropolitul Tit Simedrea, cercetător al vieţii sfântului afirma ca acesta şi-a petrecut ultimii ani retrăgându-se în singurătate. A trecut la cele veşnice în data de 26 decembrie 1406, fiind înmormântat la Mânăstirea Tismana. Datorită vitregiei vremurilor, mai târziu moaştele sale au fost aşezate la un loc tainuit. O mică parte din ele s-au dus în Macedonia, iar degetul arătător de la mâna dreaptă se păstrează în biserica Mânăstirii Tismana. „Cercetatu-ne-ai pe noi de sus Mântuitorul nostru, Răsăritul Răsăriturilor, şi cei din întuneric şi din umbră am aflat adevărul: că din Fecioară S-a născut Domnul”

Pentru SighetOnline, Alexandru Lucian, student la Facultatea de Teologie din Iasi

Ultima actualizare Duminică, 25 Decembrie 2011 23:01