Duminica Înaintea Naşterii Domnului A Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului

Scris de Alexandru Lucian

Sâmbătă, 17 Decembrie 2011 21:12

„Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Obed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut regele David; David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amos; Amos a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Ahim; Ahim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos, sunt paisprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, Mama Sa, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase, în ascuns. Şi, cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, căci Cel zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de Domnul prin proorocul, care zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”. Şi, deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi, fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus”. (Matei I, 1-25)

Sfânta Evanghelie din această duminică specială este şi ea cu totul aparte prin ceea ce ne aduce în prim plan şi anume, genealogia Mântuitorului Hristos. Despre naşterea Mântuitorului ne vorbesc 3 Evanghelii, cea de la Matei, Luca şi Ioan. Primele două sunt în legătură cu naşterea trupească a Domnului Hristos pe când în Evanghelia a patra găsim despre Dumnezeu-Cuvântul, cel mai înainte de veacuri prin care s-au făcut toate. Referitor la genealogie trebuie menţionat faptul că o găsim în două variante la Sfântul Apostol Matei şi la Sfântul Evanghelist Luca, fiecare urmărit un alt scop, unul complementar celuilalt. În prima Evanghelie genealogia este una descendentă, una pe linie regală, în vreme ce Sfântul Evanghelist Luca o prezintă pe linie sacerdotală, mergând ascendent până la Adam. Reiese astfel dubla funcţie a Mântuitorului, Împărat şi Preot – Arhiereu. În primul rând lista seminţiei Mântuitorului trebuie interpretată, simbolic, ca un generic de film, un „film” al istoriei mânturii. În tradiţia orientală aceste genealogii ţineau loc de „stare civilă”. În mod semnificativ Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei urcă până la Avraam pentru că binecuvântarea acestuia de către Dumnezeu: „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului”(Facerea XII, 1-3) priveşte toate popoarele pământului. Toate promisiunile făcute patriarhilor arată că în istoria mântuirii esge implicat divinul şi umanul. După cum observăm ceea ce i se promite lui Avraam, ca urmare a conformării sale cu voia Domnului, îi va privi mai întâi pe toţi urmaşii săi şi după aceea întreaga omenire. Se precizează astfel caracterul universal al mesajului evanghelic, adresat întregii omeniri. Pe de altă parte, genealogia conţine şi numele lui David, din seminţia căruia era aşteptat Mesia (Romani I, 3).

În versetul 17, Matei propune el însuşi o „grilă de lectură” a listei, împărţindu-o în trei secţiuni a câte paisprezece generaţii: 1. de la Avraam până la David; 2. de la David până la exilul babilonian; 3. de la exilul babilonian până la Întrupare. „Ne aflăm în prezenţa unei liste întemeiate în mod intenţionat pe un anumit număr. Singurul ei scop este să arate că Iisus, descendent al lui Avraam şi al lui David, este depozitarul făgăduinţei făcute odinioară patriarhului, precum şi noul David (Galateni III, 16); apărând la sfârşitul unei serii de şase ori şapte generaţii, El inaugurează, la începutul celei de-a şaptea generaţii, plinirea vremii (Galateni IV, 4)”. E semnificativ faptul că Sfântul Apostol Matei aşează în fruntea evangheliei sale termenul de genesis, care trimite, la prima carte din Vechiul Testament şi anume, Facerea sau Geneza. Evanghelia sa este o altă Geneză, ale cărei date sunt totuşi înscrise în cea dintâi: Mântuitorul corespunde lui Avraam, pe planul istoriei, dar în El se împlineşte făgăduinţa pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam. Lista genealogică din pericopa evanghelică conţine şi patru nume de femei care ies din tiparele etice şi etnice (Tamara, Rahav, femeia lui Urie) sau prozelite (Rahav şi Ruth). Este indicată mesianitatea Mântuitorului Hristos, El nu vine în lume doar pentru mântuirea unei entităţi „alese”, Israel, ci pentru mântuirea tuturor oamenilor, de orice condiţie socială şi de orice neam, înrădăcinându-Şi însă misiunea în istoria sacră a lui Israel, consfinţită de legământul dintre Dumnezeu şi Avraam. Numele de femei păcătoase sunt amintite, după Ilarie Pictavianul pentru a arăta că Mântuitorul se va întrupa, din Fecioara Maria, pentru a curăţi lumea de păcate.Lesne ne putem întreba de ce 14 generaţii în fiecare secţiune. Limba ebraică foloseşte o scriere consonantică, adică nu se scriu vocalele ci doar consoanele şi semivocalele. David se scrie cu trei litere, iar dând acestor trei litere valoarea lor numerică obţinem: 14. Numărul 14, 2x7, este „numărul lui David”. Dacă procesul fizic al întrupării Fiului lui Dumnezeu este învăluit în taina naşterii din Maica Domnului, fiind zămislit „din Duhul Sfânt” (Matei I, 20) prefaţarea naşterii îl introduce în trupul omenesc, spre a nu fi numai „Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat” ci şi om adevărat din om adevărat. E ceea ce se face prin înşirarea neamurilor, din care s-a zidit trupul Domnului Hristos (Matei I, 1-16 şi Luca III, 23-38). Şi pentru acelaşi motiv a avut mamă, pe Fecioara Maria şi, în calitate de protector, Sfântul Iosif l-a înlocuit pe tatăl pământesc, l-a făcut legitim în faţa poporului iudeu.

Putem spune că este genealogia lui Iosif dar şi genealogia Mariei, pentru că ei erau din aceeaşi seminţie. Un alt aspect important ce ni-l dă pericopa evanghelică de astăzi este numele Fiului lui Dumnezeu întrupat. Alături de numele ebraic Sfântul Apostol Matei adaugă şi pe cel grecesc Hristos, care însemnează „Unsul Domnului”, cuvântul fiind traducerea termenului ebraic „Mesiah”. Intentia evanghelistului era de a arăta că Iisus Hristos nu era altul, decât Cel de veacuri aşteptat, Mesia vestit de prooroci, Regele noii împărăţii mesianice. Se numeşte Emanuel pentru că prin întruparea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu va fi cu noi. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în acest sens: „oamenii vor chema numele lui Emanuel, deoarece prin faptele Sale va dovedi că Dumnezeu este mai lămurit cu oamenii decât a fost vreodată, adică vor simţi şi vor mărturisi prezenţa lui Dumnezeu”. Nu pentru o perioadă determinată de 30 ani, concret istoric ci, conform tot Sfântului Apostol Matei Mântuitorul înainte de Înălţarea Sa le spune ucenicilor Săi „Eu voi fi voi până la sfârşitul veacului” (Matei XXVIII, 20). Astfel, genealogia Sa îl prezenta atât ca persoană istorică reală, având strămoşi pământeşti, care au trăit într-un timp istoric bine determinat, cât şi ca Dumnezeu adevărat, dar acum întrupat, pentru mântuirea neamului omenesc. Alături de pasajul evanghelic ce deschide Noul Testament pentru o mai bună înţelegere tot în cadrul Sfintei Liturghii se citeşte Apostolul din Epistola către Evrei XI, 9-10 şi 32-40. Aici ne este prezentată credinţa generaţiilor de oameni care au ascultat de Dumnezeu şi au aşteptat în mod concret, prin rugăciune, prin întreaga lor viaţă sfântă, întruparea Mântuitorului Hristos. Ei ne sunt aşadar exemple de urmat prin faptul că au crezut cu mult timp înainte de plinirea vremii.

Sfânta Evanghelie concluzionând ne prezintă un adevăr hristologic care subliniază caracterul supranatural al întrupării Mântuitorului Hristos dar şi un adevăr mariologic - care accentuează pururea fecioria Maicii Domnului: înainte, în şi după naşterea pruncului Iisus. Cu Iisus Hristos, evanghelistul Matei încheie şi întreaga evoluţie istorică a familiei Sale, dar tot cu El începe, pentru întreaga omenire, şi noul său timp de mărire veşnică mesianică. Rupând orice barieră de orice natură între oameni Dumnezeu prin Întruparea Sa ne cheamă pe toţi la bucuria vieţii celei veşnice în Împărăţia Sa. Fericitul Augustin spune în acest sens „Pentru aceea a venit Hristos în lume, ca sa cunoască şi să înţeleagă omul cât de mult îl iubeşte Dumnezeu”. Iar de acest lucru ne dăm seama prin credinţă, prin întreaga noastră viaţă în care trebuie să-L primim.

Pentru SighetrOnline, Alexandru Lucian, student la Facultatea de Teologie din Iasi

Ultima actualizare Sâmbătă, 17 Decembrie 2011 22:28