„Şi au ieşit cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai putea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea; şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păstorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. 

Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus” (Luca VIII, 26-39)

 

 

Această pericopă evanghelică a mai fost citită din faţa Sfintelor Altare şi în duminica a V-a după Rusalii, dar în varianta Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei. În Evanghelia scrisă de Sfântul Luca această minune ocupă un loc aparte prin plasarea ei după ce Mântuitorul Hristos a potolit furtuna de pe mare (Luca VIII, 22-26). Această vindecare pune în prim plan personalitatea diavolului, îi conturează un portret robot pentru a vedea şi noi cei de acum ceea ce poate face din oameni. Minunea a fost săvârşită într-un ţinut în care populaţia era majoritar păgână, cu o mentalitate diferită faţă de a poporului iudeu. Trebuie subliniat faptul că prezenţa lor în viaţa umană produce efecte asupra oamenilor şi a relaţiilor cu aproapele. Demonizatul nu locuia în casă, ci în morminte ceea ce subliniază îndepărtarea lui de comunitate, prezenţa lui în mijlocul societăţii putând fi catalogată uşor drept pericol public. El nu mai purta haine care să-i ocrotească trupul de frig sau căldură, fiind expus în cele din urmă intemperiilor vremii. Starea lui cu siguranţă era una degradantă pentru că omul prin definiţie este sociabil. Din cununa creaţiei lui Dumnezeu omul demonizat ajunge să fie legat în lanţuri spre a se răni şi a nu răni şi pe cei care se milostiveau de el. Din starea de libertate demonizatul ajunge un prizonier, un exilat din societate. Îl vedem pe diavol în ipostaza de cunoscător al lui Dumnezeu făcând chiar şi o mărturisire: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt” dar mai ales îl vedem neputincios în faţa lui Dumnezeu. „Rogu-Te, nu mă chinui” şi „Îl rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc”. Iar la acestă rugăminte au primit un răspuns pozitiv din partea Domnului Hristos. Ne putem întreba de ce le-a îngăduit Mântuitorul să intre în turma de porci? Nu ştia că vor păgubi nişte oameni şi că vor pune într-o situaţie dificilă pe cei ce păzeau turma de porci? Ştiind acestea Mântuitorul Hristos a aprobat pierderea acelei turme de porci.

 

 

 

Una din posibilităţi ar fi demascarea a încă o ipostază a diavolului, şi anume, minciuna. Demonii „au cerut să nu le poruncească să se ducă în adânc” (Luca VIII, 31) iar acest adânc era marea Galileei, de alături, căci întâmplarea se petrecea pe malul mării. Iar când le-a permis să intre în porci, s-au aruncat în adânc, minţind. Diavolul spune Sfântul şi Apostol Evanghelist Ioan „de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan VIII, 44) iar tocmai aceasta le-a arătat Mântuitorul Hristos celor prezenţi. O altă explicaţie posibilă o dă vrednicul de pomenire Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului. „Ştiind că de îndată ce vor fi scoşi din om, prin gura căruia mai conversau încă, îşi vor căuta o altă victimă omenească, Iisus a fost de acord cu cererea lor. Şi apoi, cei din Gadara (Gherghesa), vor fi avut ei de dat socoteală pentru ceva în legătură cu creşterea porcilor! Legea interzicea carnea de porc în vecini, la iudei. Poate că ei o comercializau acolo, împotriva Legii!” Concluzionând, Mântuitorul Iisus Hristos a îngăduit ca demonii din oamenii posedaţi să intre în turma de porci tocmai pentru a mustra, printr-o pagubă materială, pe locuitorii din ţinutul Gherghesenilor. Pentru fiecare dintre noi această minune aduce fie doar şi pentru câteva minute realitatea din existenţa noastră spirituală. Ne aflăm între Dumnezeu şi diavol în decursul vieţii noastre. Avem mereu şansa de a alege, uneori în cunoştinţă de cauză, alteori ne lăsăm pradă minciunilor, amăgirilor primite de la diavol. Păcatul este una din constantele acestei existenţe în care din clipa botezului şi până la moarte avem posibilitatea de a-l săvârşi sau nu.

 

 

 

Puterea diavolului asupra noastră se manifestă prin săvârşirea păcatului, e o putere ce i-o acordăm noi prin ascultarea de a lui voce. Încă de la Facere ştim că diavolul a fost acela care i-a înşelat pe primii oameni ca să nu asculte de Dumnezeu, şi să-I calce porunca, iar acum prin fiecare păcat ne înşeală. Monahul Nicolae Steinhardt referindu-se la această minune spunea „Dacă îngăduim unui singur păcat să pună stăpânire pe trupul şi sufletul nostru, altfel spus unui singur demon să pătrundă înlăunlrul fiinţei noastre, suntem pierduţi. Acel unic demon se va înmulţi, va prolifera (cum se spune în limbaj medical); mulţime mare de draci va veni asupră-ne buluc, grămadă, potop. Păcatele şi dracii se înmulţesc întocmai ca microbii patogeni care pătrund în corpul nostru, şi ne îmbolnăvesc, sălăşluindu-se într-un teren prielnic”. Valoarea omului în faţa lui Dumnezeu este una imensă. Nici turma de porci privindu-o în sens economic dar nici un simplu animal nu pot fi puse în comparaţie cu omul. Iar aceasta din se vede din iubirea lui Dumnezeu după cuvântul Sfântului Apostol Pavel „pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune” (Efeseni II, 10).

 

 

 

Finalul fragmentului evanghelic de astăzi ni-l prezintă pe oml ce a fost demonizat vindecat dar şi cu o datorie, aceea de a vesti oamenilor binele primit din partea lui Dumnezeu. Această reintegrare în societate dar şi readucere pe drumul către Dumnezeu este lucrul cel mai de preţ pe care l-a primit acest om. Sfântul Teofilact al Bulgariei în comentariul său la Evanghelia după Luca spunea referitor la această minune „Deci se cuvine ca şi noi, când vom face cuiva vreun bine, şi nu voim a se propovădui binele acesta, iar acela care a primit binele, deşi noi nu vom voi, se cuvine a-l propovădui pe acesta”. Vestirea binelui primit este un imperativ al vieţii noastre pentru ca prin această mărturisire şi alţii să afle de puterea lui Dumnezeu.

 

 

 

Pentru fiecare dintre noi, cei de astăzi, pericopa evenghelică ne oferă mai multe învăţături. Existenţa diavolului, comportamentul său faţă de oameni, şansa dar şi responsabilitatea de a alege între bine şi rău, şi nu în ultimul rând datoria de a vesti binele primit. O bună alegere în această viaţă, prin cuvânt dar şi prin faptă ne asigură viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.