Invitatie la Hram Imprimare 607 Afişări
Scris de Pr. Vasile- Aurel Pop   
Miercuri, 12 Octombrie 2011 12:38
În calendarul sfinţeniei creştine în data de 14 octombrie avem sărbătoare întru cinstirea Cuvioasei Paraschiva, ale cărei sfinte moaşte au fost aduse, în timpul domnitorului Vasile Lupu , în Moldova, în anul 1641. Iată că în acest an se împlinesc 370 de ani. Din anul 1888 ele se află în Catedrala mitropolitană din Iaşi, unde an de an este un mare pelerinaj. În Maramureşul istoric sunt multe biserici care au acest hram, dar nu am avut nici un aşezământ monahal cu acest hram, până în urmă cu câţiva ani, când cu binecuvântarea Î.P.S. JUSTINIAN, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului s-a înfiinţat Schitul „ Cuvioasa Paraschiva” în hotarul localităţii Strâmtura, pe un pinten de deal, într-un cadru natural binecuvântat de Dumnezeu cu o aleasă frumuseţe.
 
Schitul are temelia definitivată, la demisol se slujeşte, este edificată o casă monahală, şi un altar de vară Din august 2005, a fost numit aici ierom. Nifon Neamciuc cu însărcinarea de a construi, din lemn, biserica schitului. În acest an la sarbătorirea hramului soborul de preoţi va avea în frunte pe părintele arhimandrit Dr. Timotei Bel, exarhul mănăstirilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. La Sfânta Liturghie răspunsurile le va da corul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Sighetu Marmaţiei, dirijat de prof. Gheorghe Gh. Pop.
 
Invităm pe toţi credincioşii cinstitori ai Preacuvioasei maicii noastre Paraschiva să participe la această sărbătoare.

Share
Ultima actualizare Miercuri, 12 Octombrie 2011 12:41