Pâine şi peşte. Minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti

Scris de Alexandru Lucian

Sâmbătă, 06 August 2011 20:57

Pericopa evanghelică a acestei duminici redă una din cele mai mari minuni săvârşite de Domnul nostru Iisus Hristos, o minune în faţa unui auditoriu impresionant, cinci mii de bărbaţi afară de femei şi de copii. După ce a vindecat pe bolnavi, le-a redat sănătatea trupească şi sufletească Mântuitorul Hristos S-a îngrijit şi de partea materială, le-a asigurat şi hrana celor ce l-au urmat pe jos din cetăţi.

Sfântul Evanghelist Matei pune această minune după dispariţia prematură a Sfântului Ioan Botezătorul, moartea lui determinându-L pe Mântuitorul Hristos să se retragă în loc pustiu, în apropierea oraşului Betsaida. Totuşi mulţimile aflate acum fără păstor deoarece Sfântul Ioan Botezătorul era recunoscut de către toţi ca fiind prooroc îl căutau pe Domnul Hristos. La o primă vedere atitudinea Mântuitorul ne pare ca fiind una nefirească deoarece a căutat liniştea, a căutat un prilej de a Se ruga dar sfintele evanghelii ne spun că I s-a făcut milă de ei. Simplitatea oamenilor neînvăţaţi care Îl căutau cu o simplă nădejde, de a dobândi leacul durerii şi în acelaşi timp îşi arătau disponibilitatea spre primirea învăţăturii evanghelice după cum notează Sfântul Evanghelist Luca (Luca IX, 11).

După ce „a început să-i înveţe multe” (Marcu VI, 34) făcându-se seară, ucenicii prezenţi i-au recomandat Mântuitorului să dea drumul mulţimilor spre a se duce să-şi procure hrana. Răspunsul primit este unul pe atât de surprinzător dar şi în materie să-i facă responsabili pe ucenici: „Daţi-le voi să mănânce” (Matei XIV, 16). În mediul iudaic masa principală a zilei avea loc spre ora 17 iar ei nu aveau decât cinci pâini (în fapt cinci turte, cum se făcea în mod obişnuit pâinea în casele evreieşti) şi doi peşti. La porunca Mântuitorului acestea au fost aduse la El cerând mulţimilor să se aşeze pe iarbă. În faţa tuturor oamenilor Domnul Hristos a privit la cer, a binecuvântat, şi frângând a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor încât nu numai că au ajuns pentru toate persoanele dar a şi rămas douăsprezece coşuri pline cu firimituri. În plan simbolic textul evanghelic de astăzi ne arată din nou pronia, purtarea de grijă a lui Dumnezeu, mila faţă de creaţia Sa. Pentru că în clipa în care căuta singurătatea i-a primit,i-a învăţat, i-a vindecat şi nu în cele din urmă le-a asigurat şi hrana. Privită din acest unghi înmulţirea pâinilor şi a peştilor nu este decât o prefigurare a ospăţului din Împărăţia lui Dumnezeu. De ce tocmai pâinea şi peştele au fost înmulţite? Pentru că erau principalele alimente ale galileenilor de rând. Iar acest lucru este valabil pentru toată lumea din toate timpurile în ceea ce priveşte necesitatea pâinii, alimentul de bază pe care îl cerem zi de zi de la Dumnezeu după cum rostim în Rugăciunea Domnească.

Pâinea presupune aratul ogorului, sămânţa truditorului, schimbarea văzduhurilor în ploi, naşterea ploii, umezeala potrivită a pământului şi a atmosferei, schimbările de temperatură, alternanţa lunii, nopţii cu stele, care se sting tremurând, ivirea spicelor, coacerea potrivită a roadelor, pătimirea recoltei, chinuitul treieratului, lucrarea morii, aruncatul celor prisositoare, plămădirea meşteşugită şi participarea indispensabilă a focului. O întreagă suită de activităţi spre a dobândi necesarul traiului zilnic după lesne putem vedea. Sfântul Apostol Pavel recomanda cu tărie locuitorilor din Tesalonic: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni III, 10) însă înmulţirea alimentelor din Evanghelia de astăzi spre a ajunge toturor este rodul rugăciunii. De aici avem obiceiul de a ne ruga înainte şi după servirea meselor, obicei ce demonstrează că fără ajutorul primit de la Dumnezeu acestea nu ar fi fost posibile. Sfinţii Părinţi au văzut în această minune o legătură cu Cina cea de Taină şi în privinţa acţiunilor săvârşite de Mântuitorul Hristos la ambele evenimente. Se poate observa asemănarea de termeni folosiţi de Sfântul Evanghelist; spre exemplu „le-a frânt” – gestul acoperă trei semnificaţii: masa cotidiană a unei familii iudaice („prezidată” de capul familiei, tatăl, care binecuvintează, frânge şi împarte pâinea comesenilor), Cina cea de Taină şi euharistia celebrată de comunităţile creştine. La această minune iar parte activ ucenicii Mântuitorului: ei propun slobozirea poporului, primesc porunca să îl hrănească, aduc la Iisus hrana existentă, o împart şi, în sfârşit, strâng rămăşiţele. De asemenea trebuie menţionat că nimeni nu a cerut dar toţi au primit, nimeni nu a fost nedreptăţit sau păgubit. Douăsprezece coşuri trimite la numărul seminţiilor lui Israel, care sunt chemate să participe, toate, la ospăţul mesianic, pe când„cinci mii” corespunde numărul pâinilor, înmulţit cu o mie. Numărul bărbaţilor poate fi luat drept o indicaţie că învăţătura Mântuitorului nu era o predică pioasă, de care sunt mai atrase femeile, ci o predică de idei, bărbătească, antrenând controverse şi antiteze. Femeile nu aveau educaţia pe care o au astăzi, ca să fie interesate şi să participe cu bărbaţii la astfel de prelegeri. Dar erau atrase de faima vorbitorului şi, mai ales, de minuni, de proorocii.

Mântuitorul Hristos S-a numit „Pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan VI, 35) în sensul că El aduce învăţătura cea cerească de la Dumnezeu Tatăl dar minunea de astăzi ne arată că Domnul Hristos ne dă nu numai pe plan spiritual ci şi în concretul realităţii pâinea. Simbolul muncii, pâinea nu este aruncată niciodată şi mai mult decât atât cu pâine şi sare sunt întâmpinaţi conducătorii şi ierarhii. Sfântul Ioan Gură de Aur vedea în această pericopă evanghelică un îmdemn la solidaritate şi spunea în felul următor „tu dai pâine şi dobândeşti viaţa cea veşnică; tu dai haină şi dobândeşti veşmântul nemuririi; tu îngăduieşti locuirea sub acoperământul tău şi dobândeşti împărăţia cerului; tu dai cele trecătoare şi primeşti în locul lor pe cele ce trăiesc în veci”. Marele apologet latin Tertulian afirma „Hristos este pâinea noastră, fiindcă El este viaţa şi pâinea vieţii. Astfel cerînd pâinea cea de toate zilele, cerem veşnicia lui Hristos si nedespărtirea de trupul Lui”. Peştele va deveni şi el un simbol creştin pentru că fiecare literă a cuvântului în limba greacă ihtys era prescurtarea formulei „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitor”.

Ce trebuie reţinut din acest fragment evanghelic este puterea dumnezeiască a Mântuitorului de a găti masă într-un loc pustiu dar cu iarbă – semn al rodniciei, al primăverii în Ţara Sfântă precum şi bogăţia hranei privită în raport cu cei ce au consumat-o şi ceea ce a şi prisosit. În acelaşi timp ne transmite şi faptul că poate cel mai important mod de a-l ajuta pe cel ce nu are este oferirea pâinii, a hranei având în vedere vitalitatea ei pentru viaţa noastră.

Pentru Sighet-Online.ro, Alexandru Lucian, student la Facultatea de Teologie din Iasi

Ultima actualizare Duminică, 07 August 2011 08:18