Conform tradiţiei după care, în ziua următoare marilor praznice împărăteşti, sărbătorim persoanele care au avut un rol în realizarea acestuia, a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia Persoană a Sfintei Treimi. Este un lucru specific Bisericii Ortodoxe Române ca această zi în calendare să fie trecută ca Sărbătoarea Sfintei Treimi.

 

Dumnezeul adorat de creştini este singurul Dumnezeu adevărat după spusele Mântuitorului Hristos (Ioan 17, 3) dar întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Fiecare Persoană deţine întreagă fiinţa dumnezeirii, însă modul este unul propriu fiecăruia. Tatăl naşte pe Fiul şi purcede pe Sfântul Duh dar trebuie subliniat că cele trei Persoane sunt egale şi nu există o oarecare întâietate. Ceea ce distinge învăţătura creştină de celelalte în privinţa lui Dumnezeu cel adorat este faptul că Îl vedem şi îl percepem ca un Dumnezeu iubitor, relaţia dintre Creator şi creat este o relaţie de iubire ce a mers până la jertfă pentru ca noi oamenii să ne putem îndumnezei şi astfel să ne dobândim mântuirea. Însuşi Mântuitorul Hristos ne-a învăţat cum să ne rugăm dându-ne ca model Rugăciunea Domnească, Tatăl nostru. Prin faptele noastre cele bune îl slăvim pe Dumnezeu cel în Treime, Creatorul, Proniatorul şi Mântuitorul nostru.

 

Sfântul Ioan Damaschin vorbind despre Sfânta Treime spunea: „Sfânta soborniceasca şi apostolicesca Biserică învaţă că Tatăl există deodată cu Fiul Lui Unul Născut, Care din El s-a născut, în afară de timp, fără stricăciune. De asemenea credem şi în Unul Sfântul Duh, Domnul şi Făcător de viaţă, Care purcede din Tatăl, împreună închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi coetern”. La o primă vedere este imposibil ca în acelaşi timp să existe un singur Dumnezeu dar întreit în Persoane fără să fie despărţiţi dar nici să se confunde. Dar în materie de spiritual lucrurile depăşesc raţiunea umană în sensul că este nevoie de credinţă spre a accepta unele adevăruri. Lucrările atribuite unei Persoane sunt lucrări comune tuturor însă accentul este pus în felul următor: Tatăl – Creator, Fiul – Mântuitor iar Sfântul Duh – Sfinţitor.

 

Cel mai des însă Dumnezeu este văzut că unul al iubirii, care din nefiinţă la fiinţă ne-a adus, şi care are grijă de noi în ciuda lucrurilor mai puţin bune pe care se întâmplă, cu voie sau fără de voie să le săvârşim. Sărbătoarea de astăzi este una ce ne pune în faţă o întrebare: cât de bine ne cunoaştem credinţa? Este o întrebare la care vom primi răspuns în măsura în care îl căutăm pe Dumnezeu, căci acest lucru este foarte important, iar după aceea se poate spune că cei curaţi cu inima, îl văd pe Dumnezeu nu într-un mod supranatural, ci simplu în aproapele de lângă noi. Conştiinţa că prezenţa lui Dumnezeu în această lume este una covârşitoare în viaţa noastră ne schimbă, ne transformă în primul rând în interior şi apoi în ochii celor din jurul nostru.

 

Pentru SighetOnline, Alexandru Lucian, student la Facultatea de Teologie din Iasi