Duminica samarinencii Imprimare 678 Afişări
Scris de Alexandru Lucian   
Sâmbătă, 21 Mai 2011 20:54
Evanghelia acestei Duminici îl prezintă pe Mântuitorul Hristos în calitatea Sa de învăţător dar de data aceasta în Samaria. Împărţirea geografică a Ţării Sfinte din acea perioadă presuspunea ca din Galileea, aflată în partea de Nord a Palestinei drumul cel mai scurt spre Iudeea unde se afla Ierusalimul în Sudul ţării să treacă prin această provincie.
 
Din rândurile pericopei descoperim că iudeii nu aveau nicio legătură cu samarinenii – populaţie rezultată din amestecul iudeilor cu păgânii, ce ţineau doar prescripţiile impuse de Moise în primele cinci cărţi din Sfânta Scriptură. Convorbirea Mântuitorului cu femeia samarineancă, viitoarea muceniţă Fotini prezintă diferenţa majoră între învăţătura Mântuitorului – Legea cea Nouă şi celelalte credinţe din acea vreme. „Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi adevăr” (Ioan 4, 24). Dacă şi astăzi se păstrează obligativitatea de a merge la locurile considerate sfinte în fiecare an cu prilejul diferitelor sărbători, Hristos Domnul a arătăt că adorarea Dumnezeului celui în Treime nu ţine cont de loc ci de predispoziţia interioară de a-L căuta. Este arătată aşadar importanţa rugăciunii particulare în viaţa creştinului dar nu trebuie neglijată în acelaşi timp participarea la cultul public săvârşit în biserică.
 
De asemenea este subliniat faptul că trebuie să cunoaştem cui ne închinăm, datoria de a şti ce facem în mod raţional dar şi cu inima deschisă, nu din automatisme sau tradiţii cu caracter profan transmise din generaţie în generaţie. Valabilitatea Evangheliei pentru toate neamurile din toate timpurile şi din toate locurile este punctul de reper al pericopei. Atotştiinţa Mântuitorului Hristos ce a făcut primul pas către samarineanca aflată la fântână pentru a-şi lua apă dovedeşte din nou că suntem chemaţi în orice clipă a vieţii noastre spre desăvârşire, spre credinţa în Hristos, Cel care are apa cea vie din care nimeni nu va mai înseta şi mai mult decât atât e spre viaţa veşnică (Ioan 4, 14). Referirea la apă presupune conştiinţa necesităţii în mod vital pe plan spiritual a învăţăturii transmise neîntrerupt de 2000 de ani de la Mântuitorul Hristos prin Sfinţii Apostoli şi urmaşii aceastora, episcopi, preoţi, diaconi. Trimiterea în lume a Fiului lui Dumnezeu pentru ca toţi oamenii să se mântuiască are un caracter misionar din partea lui Dumnezeu.
 
„Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui” (Ioan 4, 34) spunea Domnul Hristos în legătură cu aceasta. Ceea ce ţine de noi e căutarea lui Dumnezeu, e conştiinţa că avem nevoie de El în orice împrejurare a vieţii şi nu în ultimul rând de a nu dispreţui pe cel de lângă noi din diverse motive. În faţa lui Dumnezeu cu toţii suntem egali, fiind făpturi create după chipul Său ce avem posibilitatea ca printr-o viaţă curată să ajungem spre asemănarea cu El. Credinţa vine din auzire, se întăreşte în faţa evindenţei minunilor din faţa ochilor noştri şi trebuie mărturisită prin faptele noastre. Exemplul cel mai concret ni-l oferă sfânta muceniţă Fotini, femeia din pericopa evanghelică de astăzi, şi care mai târziu, în timpul împăratului Nero şi-a dat viaţa pentru credinţa ei în Hristos.
 
Pentru SighetOnline, Alexandru Lucian, student la Facultatea de Teologie din Iasi

Share