Duminica Slabanogului Imprimare 693 Afişări
Scris de Alexandru Lucian   
Duminică, 15 Mai 2011 05:56
În această Duminică este rânduită spre a fi citită la Sfânta Liturghie pericopa evanghelică ce are în centrul atenţiei vindecarea unui om ce suferea de 38 de ani, în Ierusalim la Scăldătoarea Vitezda. Evanghelia după Sfântul Apostol Ioan ne spune că existau acolo o mulţime de bolnavi, ce aşteaptau tulburarea apei pentru că un înger al Domnului se cobora din când în când acolo şi cel ce intra primul după acest eveniment se făcea sănătos de orice boală suferea. Boala pe plan trupesc este o constantă a vieţii noastre, una din urmările păcatului strămoşesc şi totodată are în plan spiritual un rol de întărire a credinţei. Legătura dintre viaţa trupească şi cea sufletească este una evidentă şi orice lucru săvârşit într-un plan are efecte şi în celălalt. Problema aparentă ce reiese din lecturarea acestui pasaj evanghelic este vindecarea săvârşită de Mântuitorul Hristos în zi de sâmbătă, sabat pentru evrei.
După cum ştim în multe rânduri Domnul Hristos a fost acuzat că nu ţine această zi de odihnă, că face lucruri ce nu se cuvin însă de fiecare dată ceea ce a arătat Hristos Domnul a fost că „Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Marcu 2, 27) iar mai presus de atât în ziua odihnei „se cuvine a face bine şi a mântui un suflet” (Marcu 3, 4).
Dintru începutul activităţii Sale Mântuitorul Hristos a vindecat boala trupească, privită şi înţeleasă ca efect al unei probleme sau boli sufleteşti. Iniţiativa şi de această dată o are tot Domnul Hristos spre a-l vindeca, cel ce a fost bolnav aflând însă cine l-a făcut sănătos doar după ce a auzit cuvintele: „Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14). Ce ne atrage atenţia este durata cât a fost bolnav slăbănogul, şi anume 38 ani. Aceşti mulţi ani de boală, o bună parte din viaţa sa, l-au adus în situaţia de a fi neîncrezător la întrebarea Mântuitorului. O întrebare ce poate părea nepotrivită deoarece nu se poate concepe dorinţa de a rămâne în acea stare de neputinţă fizică dar care a dovedit mai mult decât trebuie singurătatea bolnavului în această infirmitate a sa. Conştiinţa lui, că nu are cine să-l ducă primul în scăldătoare a fost surprinsă de minunea pe care Hristos Domnul a săvârşit-o numai prin rostirea cuvintelor: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”.
Partea finală a pericopei conţine şi actualitatea ei. Deoarece cu toţii, într-un fel sau altul suferim de o boală, mai mult sau mai puţin gravă, din varii motive, se pune întrebarea câţi dintre noi apelăm şi la ajutorul din partea lui Dumnezeu în această situaţie. Atât timp cât trăim cu convingerea că progresul pe plan medical ne asigură şi o mai bună şansă de a fi sănătoşi trupeşte, nu trebuie exclus nici ajutorul din partea Bisericii în acest sens. Acest lucru se dovedeşte prin Sfânta Taină a Maslului, unde se cere vindecarea de toată boala şi neputinţa trupească şi sufletească, iar primele cinci versete ale acestei pericope se citesc şi la slujba Aghiazmei mici, când apa prin prefacere devine sfinţită.
Toate acestea ne aduc în faţa ochilor faptul că boala trupească are legătură cu viaţa morală pe care o ducem, că păcatul aduce boala, iar aceasta poate fi vindecată cu ajutorul medicilor şi al lui Dumnezeu prin Sfintele Taine ale Bisericii.
Pentru SighetOnline, Alexandru Lucian, student in Iasi la Facultatea de Teologie

Share
Ultima actualizare Duminică, 15 Mai 2011 09:52