SARBATOARE – Crestinii praznuiesc azi, 14 septembrie, Inaltarea Sfintei Cruci Imprimare 2671 Afişări
Marţi, 14 Septembrie 2010 06:22

In fiecare an, pe 14 septembrie, credinciosii iau aminte la una din marile sarbatori crestine, o zi inchinata cinstirii Crucii Domnului. Este o zi de post, iar slujbele si cantarile bisericesti subliniaza importanta Crucii in viata crestinilor. Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci este legata de numele marilor imparati crestini Constantin cel Mare si mama sa Elena.

Potrivit traditiei crestine, Imparatul Constantin a avut o viziune in ajunul luptei de la portile Romei impotriva rivalului sau Maxentiu, cand i s-a aratat pe cer o cruce sub care scria „in acest semn vei invinge”. Acest lucru l-a determinat pe Imparatul Constantin sa dea ordin soldatilor sai sa deseneze semnul Crucii pe scuturile lor, ulterior batalia incheindu-se cu victoria acestuia, devenind astfel Imparat al intregului imperiu. Acesta nu a uitat de ajutorul divin care l-a facut victorios, drept care una dintre primele masuri pe care le-a luat a fost acel extraordinar „Edict de la Milano” prin care a daruit libertate crestinilor.

Un alt fapt care a dus la sporirea evlaviei fata de Sfanta Cruce a fost descoperirea, la Ierusalim, a lemnului crucii pe care a fost rastignit Iisus Hristos. Marele Constantin a trimis-o pe mama sa, Elena, in Tara Sfanta, pentru cautarea lemnului crucii Domnului.

 

 ”Pe cand se sapa pamantul pentru temeliile marii biserici a Invierii Domnului, din dumnezeiasca oranduire s-au aflat, nu departe de Sfantul Mormant, trei cruci, adica Crucea lui Hristos si cele doua cruci pe care au patimit talharii. Si nu numai crucile, ci si piroanele le-au aflat”.

Atunci s-a intamplat o minune, pentru ca, prin puterea crucii pe care a fost rastignit Mantuiorul, a fost inviata o fecioara moarta ce era dusa la mormant. Patriarhul Ierusalimului a ridicat crucea, i-a binecuvantat pe oameni, acestia incepand sa strige: ”Doamne miluieste-ne!”. De atunci, in fiecare an, la 14 septembrie, se praznuieste Inaltarea Sfintei Cruci.

emaramures.ro


Share