Duminica înaintea Înălţării Sfintei Cruci

Cu puţine zile în urmă , mai precis la întâi septembrie, am intrat într- un nou an bisericesc. În desfăşurarea anului bisericesc avem sărbători mai importante care sunt încadrate între două duminici. Aşa este şi sărbătoarea „Înălţarea Sfintei Cruci”, praznic împărătesc. Prin urmare avem Duminica înaintea Înălţării Sfintei Cruci şi Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci.
În Duminica înaintea Înălţării Sfintei Cruci , se citeşte o pericopă evanghelică din Sfânta Evanghelie de la Ioan, cap.3, versetele 13 până la 17.
Zis- a Domnul:.„ ...nimeni nu s- a suit în cer, fără numai Cel care s- a pogorât din cer, Fiul Omului, care este în cer; Şi precum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul- Născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n- a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască”. Textul este foarte scurt dar deosebit de dens, conţinând multe învăţături necesare nouă să le cunoaştem şi să le urmăm , ca să ne putem bucura de jertfa mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, adică pentru a dobândi mântuirea sufletului, scopul primordial al vieţi şi petrecerii noastre pământeşti. De fapt credem şi mărturisim cu toată puterea că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Putem spune că trei au fost coordonatele esenţiale ale misiunii pământeşti a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos: iubirea, slujirea şi jertfa. Însăşi zidirea lumii şi facerea omului sunt rodul iubirii lui Dumnezeu. Şi pentru că omul a dezechilibrat, a stricat armonia lucrurilor zidite de Dumnezeu, numai Dunmnezeu a putut restabili echilibrul , normalitatea. De aceea tot arătare a iubirii lui Dumnezeu a fost trimiterea în lume a Izbăvitorului promis de la început:”Duşmănie voi pune între tine şi şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”( Facere 3, 15 ). Astfel că la plinirea vremii,, ca rod al iubirii Dumnezeu,Cel care este întotdeauna credincios în făgăduinţele Sale, Izbăvitorul este trimis, El vine:”Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul- Născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”(Ioan 3, 16)
Fiul lui Dumnezeu fiind legat în aceeaşi iubire cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, a voit să vină la noi. El a primit pentru mântuirea noastră, să ia această misiune minunată. El a venit la paharul cel amar din Grădina Ghetsimani, a venit la coroana de spini, El, Împăratul slavei, a venit să fie scuipat bătut şi hulit, iar apoi răstignit pe cruce; El a venit să- şi verse sângele pentru ca să ne împace cu Tatăl Său.
Iată iubire dumnezeiască, căci Tatăl L- a trimis ca să ne scape de toate răutăţile şi să ne împace cu El. De aceea zice Mântuitorul că”... nimeni nu s- a suit la cer, fără numai Cel Ce S- a pogorât din cer, Fiul Omului care este în cer”( Ioan 13, 13 ).
Scopul venirii Fiului lui Dumnezeu pe pământ a fost ca să izbăvească lumea de păcate şi de muncile iadului, dar această izbăvire cerea o jertfă foarte mare, cerea viaţa Fiului Omului. De aceea zice Mântuitorul:”După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, pentru ca oricine crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”( Ioan 3, 14). Icoana acestei răstigniri a Mântuitorului a fost închipuită în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament în timpul proorocului Moise. Când Moise conducea poporul prin pustie, evreii au început să cârtească împotriva lui şi i- au zis: „La ce ne- ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu? Căci aici nu este nici pâine, nici apă şi sufletul nostru s- a scârbit de această hrană sărăcăcioasă”. Văzând Dumnezeu această cârtire, s- a mâniat pe ei şi a trimis asupra lor mulţime de şerpi veninoşi şi au murit mulţi din popor, otrăviţi.. Dându- şi seama de greşeală, au venit la Moise şi i- au cerut să- L roage pe Dumnezeu să- i izbăvească. Dumnezeu a zis către Moise:”Fă un şarpe de aramă şi- l pune pe un stâlp şi oricine va fi muşcat şi va privi la şarpele de aramă, nu va muri”. Moise a făcut întocmai şi poporul a fost izbăvit.
Această icoană veche s- a repetat atunci când a fost răstignit Domnul Hristos pe Cruce, căci şarpele de aramă închipuia pe Iisus Hristos, iar stâlpul de lemn închipuia Sfânta Cruce. Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce pe Golgota şi toţi care privesc şi cred în jertfa Lui sunt izbăviţi de veninul păcatului.
Jertfa răscumpărătoare a Fiului lui Dumnezeu este îndreptată pe de o parte către Dumnezeu, jertfa fără prihană fiind preţ de răscumpărare, jertfa curată a Dumnezeului- Om, iar pe de altă parte către om, ca ridicare a pedepsei pentru păcat.Astfel Sfântul Apostol Pavel scrie că:”sângele lui Hristos, Care S- a adus pe Sine jertfă fără prihană lui Dumnezeu”( Evrei 9, 14 ), căci Hristos:” S- a dat pe Sine pentru noi prinos şi jerfă lui Dumnezeu, întru miros de bună mireasmă”( Efeseni 5, 2 ). Tatăl L- a dat pe Fiul Său Cel Unul Născut, ca oricine crede în El să nu piară...”( Ioan 3, 16 ). Hristos a fost rânduit jertfă de curăţire:”Îndreptându- se în dar cu harul Lui prin răscumpărarea în Hristos iisus, pe care L- a rânduit Dumnezeu curăţire prin credinţă întru sângele Lui, pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute”( Romani 3, 24- 25). Iisus Hristos este jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre şi nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi”( I ioan 2, 2 ).
Înainte de patimile şi jertfa Sa , Mântuitorului, ce vorbea despre acestea ce se vor întâmpla cu El, I s- a cerut de către Ioan şi Iacob, fiii lui Zevedeu să fie puşi de a dreapta şi de a stânga, întru slava Sa . Mântuitorul după ce îi îndeamnă la slujire şi spunându- le :”...care vrea să fie cel dintîi între voi să fie slujitorul tuturor”, încheie prin a le spune:” că şi Fiul Omului n- a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să- şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi”( Ioan,10, 45 ). De asemenea Mântuitorul le dă pildă de slujire, Apostolilor, când le- a spălat picioarele, şi apoi le zice:”Voi mă numiţi pe Mine Învăţătorul şi Domnul; şi bine ziceţi că sunt:Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v- am spălat vouă picioarele, datori sunteţi şi voi să vă spălaţi unul altuia picioarele, căci v- am dat vouă pildă pentru ca, precum v- am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi. Adevărat, adevărat, vă spun : nu este slujitorul mai mare decât stăpânul său, nici solul decât cel ce l- a trimis pe el. Dacă ştiţi acestea, fericiţi veţi fi când le veţi şi face”( Ioan 13, 13- 17 ).

Iubiţi credincioşi,
După exemplul de iubire, jertfă şi slujire, arătat nouă de Fiul lui Dumnezeu, datori suntem şi noi de a fi recunoscători faţă de Dumnezeu, Cel care ne- a zidit şi ne- a mântuit.
Iar recunoştinţa noastră constă în felul care şi noi îl iubim, ne jertfim pentru Dumnezeu, pentru credinţă, şi îl slujim pe Dumnezeu, închinându- ne toată viaţa acestei misiuni pe care o avem. Întotdeauna să ne fie în minte cuvintele adagiului liturgic:”Pe noi înşine şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră, Lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
În acelaşi fel trebuie să fim şi faţă de semenii noştri, că de altfel iubirea faţă de Dumnezeu cum putem să ne- o arătăm altfel decât iubind pe fratele nostru, pe semenul nostru. Cum putem altfel să slujim lui Dumnezeu decât slujind cu toată fiinţa noastră semenului nostru şi chiar jertfindu- ne pentru binele aproapelui.
Aş dori să închei cu cuvintele Sf. Ap. Şi Ev. Ioan:”Cel ce nu iubeşte n- a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s- a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său Cel Unul Născut l- a trimis în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne- a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne- a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul”( I Ioan 4, 8- 11 ).
AMIN.

Pr. Vasile- Aurel Pop