Sfinţii în Biserica Ortodoxă şi nu numai beneficiază de un cult de venerare din partea credincioşilor, ei fiind înaintea lui Dumnezeu mijlocitori pentru cei din această viaţă. Sărbătoarea de astăzi are în centru două mari personalităţi ale secolului IV, secolul de aur al creştinismului şi anume pe sfinţii împăraţi Constantin şi Elena.

 

Ceea ce este de remarcat poate mai presus de viaţa lor e ceea ce au făcut pentru creştini. Împăratul Constantin, fiu al lui Constanţiu Clor şi al Elenei, de remarcat ea era creştină, a fost cel care a pus religia creştină, cea care dăduse un număr impresionant de martiri, de oameni care au abandonat păgânismul aflat într-o decădere continuă şi cultul împăratului şi au crezut în „singurul Dumnezeu adevărat şi în Iisus Hristos” (Ioan 17, 3) pe un drum normal, conform cu dezvoltarea cultului său. În timpul domniei sale de 31 ani (306-337) a reuşit să devină singurul conducător al Imperiului Roman cu ajutorul lui Dumnezeu. Sinaxarul acestei zile ne spune că înaintea luptei cu adversarul său la conducerea Imperiului a văzut în miezul zilei pe cer semnul sfintei cruci scris cu stele şi cuvintele „întru acest semn vei birui” adică cu ajutorul lui va reuşi să dobândească ceea ce şi-a propus.

 

Unele evenimente însemnate precum: decretarea zilei de dumincă ca fiind liberă, primul sinod ecumenic ţinut la Niceea în anul 325, descoperirea lemnului sfintei cruci de către împărăteasa Elena sunt cele ce arată preocuparea sa de creştin ce a primit botezul însă pe patul de moarte, conform unor practici din acea vreme. Din religie persecutată timp de aproape 3 secole, creştinătatea a devenit licită – tolerată, îngăduită. Relaţia Stat – Biserică, dintre împărat conducătorul imperiului şi Biserică – reprezentată de episcopi a fost una model, preluată ulterior de împăraţii bizantini, şi chiar în Evul Mediu de către români.

 

 

Noua capitală a Imperiului, Constantinopolul inaugurată în 330, biserica Sfinţilor Apostoli tot din Noua Romă îl arată pe Constantin şi pe mama sa ca fiind preocupaţi deopotrivă de bunăstarea imperiului dar şi de credinţa în Dumnezeu. Deşi s-ar putea crede că sfinţii pe care îi sărbătorim astăzi sunt în calendarele Bisericii datorită ajutorului acordat şi nu neapărat vieţii lor exemplare acest lucru este parţial adevărat. Criteriul sfinţeniei lor e dat de ceea ce au făcut pentru Biserica lui Hristos, e credinţa lor, fiind primii împăraţi creştini ce înlesnit oficializarea creştinismului ca religie de stat peste jumătate de secol, în timpul îmăpăratului Teodosie I. Ei sunt numiţi „întocmai cu apostolii” pentru că au ajutat în modul lor la propovăduirea credinţei în Hristos Domnul, chemarea lor fiind una de origine divină ca a Sfântului Apostol Pavel – apostolul neamurilor.

 

Pentru aceste motive ei sunt cinstiţi iar numele lor sunt purtate de aproape 2 milioane de români ceea ce denotă că ei sunt modele de urmat şi pentru generaţiile de acum.