În ultimii ani ai secolului trecut… Nu, nu! Nu sună bine deloc. Să reformulez!...

În urmă cu aproximativ 15 ani colaboram cu sigheteanca Mirela Pop pe un proiect interesant la acea vreme pentru zona noastră. Mirela prin anii ´98 - ´99 era consultant la Fundaţia Internaţională de Management (FIMAN) Bucureşti care administra fonduri PHARE dedicate dezvoltării antreprenoriale în România şi finanţa proiecte prin care organizaţiile neguvernamentale se acomodau cu cerinţele „civismului Unional” şi încercau să pătrundă în viaţa comunităţilor locale. În esenţă era un preambul al mult aşteptatei aderări a României la... comunitatea statelor Europene.

Trăiam o atmosferă de optimism şi speranţe, ne făceam planuri ambiţioase, faptele şi gândurile noastre erau atrase de bogatul... apus. Uniunea Europeană era un vis frumos, imperceptibil dar coalizator, ne străduiam să fim şi noi... vizibili! Am muncit cu pasiune pentru a ne împlini social dar mai ales... civic, ne simţeam atraşi şi mai ales eram convinşi că aparţinem mult-doritului spaţiu european.

Colaborarea noastră s-a desfăşurat pe parcursul a doi ani, am reuşit să acumulăm enorm (mai ales noi, cei din Sighet), inclusiv pe direcţia managementului proiectelor europene. Ulterior, drumurile noastre au vizat alte ţinte...

Am avut veşti disparate de la Mirela Pop; pe parcursul ultimilor ani mi-a fost transmisă informaţia că acceptase provocarea unui job în Ucraina, apoi, conexiunile s-au oprit brusc... După o lungă perioadă fără... „semnal”, datorită unei fericite coincidenţe, la sfârşitul anului trecut ne-am reîntâlnit. N-am rezistat ispitei de a... „fura” câteva minute din viaţa unei profesioniste din economia globalistă, din timpul pe care-l alocase de fapt familiei, sărbătorilor de iarnă şi plaiurilor natale, pentru a o ruga să ne împărtăşească „frânturi” din amintirile şi experienţele ei.

IM: Mirela, ai absolvit, în „epoca de aur” Liceul Dragoş Vodă, apoi te-ai îndreptat spre ASE Bucureşti. De ce?...

MP: Sincer totul a început în şcoala generală când o profesoară vorbăreaţă ne împărtăşea din mirajul pe care cele doua fiice ale ei îl trăiau în epoca comunistă ca şi absolvente ale Academiei de Studii Economice la secţia de comerţ exterior; îmi imaginam călătoriile şi satisfacţiile profesionale pe care o astfel de deschidere le oferea într-o ţară în care şi speranţa murise... şi atunci am îndrăznit să visez, iar la absolvirea liceului visul meu a devenit realitate.

IM: Ce a însemnat revoluţia pentru tine? Ce făceai în acea perioadă?

MP: Revoluţia m-a găsit la Sibiu, eram în stradă şi mă jucam de-a Ecaterina Teodoriu alături de mii de oameni cu care am trăit momente spectaculoase de speranţă, frică, bucurie şi tristeţe.. familia mă căuta disperată, dar eu trăiam revoluţia în direct şi predam lecţii de eroism, căutam terorişti şi percheziţionam sacoşele unor simpli cetăţeni.

IM: Te-ai format - educaţional – într-un sistem şi ai obţinut performanţe în altul, cu totul opus ca şi mentalitate şi valori. Cum ai trecut pragul adaptării?

MP: Cred că am avut o mare şansă să fiu la Bucureşti într-o perioadă premergătoare revoluţiei, era într-un fel ca o fereastră semi-deschisă spre o lume interzisă... totuşi exista un flux de informaţii şi imagini care nu putea fi oprit la frontieră, iar noi eram tineri şi avizi de a cunoaşte şi experimenta; cred că adaptarea ţine de individ şi nu de sistem, iar o schimbare pozitivă nu ar trebui sa fie o traumă pentru nimeni, nici măcar pentru nostalgici... eu am îmbrăţişat schimbarea şi imediat după „revoluţie” am pus piciorul pe acceleraţie pentru a recupera timpul pierdut!!

IM: Ce te-a învăţat „democraţia”?

MP: Democraţia este un cuvânt demonetizat în România şi este folosit cu mult prea mare uşurinţă; părerea mea este că în România democraţia este un exerciţiu încă departe de a fi finalizat; pentru mine momentul ´89 reprezintă sfârşitul unei etape ca o urmare firească a tuturor întâmplărilor europene, planificate „undeva” unde se planifică istoria. În altă ordine de idei dincolo de cinismul care s-a născut după peste 20 de ani de aşteptări şi speranţe, recunosc că noi cei din Estul Europei ne-am câştigat drepturi esenţiale care ne-au schimbat radical viaţa şi ne-au deschis pentru scurt timp oportunităţi pe care nu le-am cunoscut; unii au capitalizat pe aceste oportunităţi, alţii mai puţin activi au rămas doar cu amintirea lor....

IM: Ce mai face generaţia ta?

MP: O să încep prin a spune că sunt foarte mândră de generaţia mea, şi că mi-e dor de noi, tinerii liceeni ai anilor ´80 şi de vremurile în care ştiam să ne bucurăm de lucruri mici... acea perioadă este şi va rămâne o coardă sensibila; ce să facem?... suntem răsfiraţi prin lume ca orice generaţie, dar revenim cu plăcere la obârşii. În anul 2013 am avut întâlnirea de 30 de ani de la absolvirea liceului, şi au fost câteva tentative să ne întâlnim, nu ne-a reuşit în totalitate, dar un coleg inimos şi tenace este acasă şi sunt convinsă că la următoarea întâlnire va avea o rată de succes mult mai ridicată.

IM: Spune-mi pe unde te-a purtat viaţa?

MP: Îmi place foarte mult să călătoresc şi să explorez, astfel am căutat provocările care şi în plan profesional şi în plan personal erau într-o continuă dinamică. Ce am învăţat din toate aceste experienţe, călătorii şi întâmplări? Cred că am devenit mai înţeleaptă şi mai bogată spiritual, am înţeles pentru ce merită să lupţi şi cum ar trebui să ne stabilim priorităţile şi obiectivele în viaţă, mi-am făcut noi prieteni şi am dus dorul celor lăsaţi pe acasă sau aiurea. După mai mulţi ani trăiţi prin diferite locuri, mi-am fixat rădăcinile la Bruxelles unde mă simt acasă.

IM: Informaţiile pe care le deţin îţi confirmă statutul profesional remarcabil, eşti o persoană realizată. La această dată eşti Product Manager al unei companii multinaţionale (Kimberly – Clark). Ce presupune job-ul tău actual?

MP: Compania pentru care lucrez este recunoscută în special pentru mărci de prestigiu în domeniul consumabilelor: Kleenex, Andrex, Huggies... eu aparţin de platforma medicală, care este mai puţin recunoscută după marca de companie şi mai mult sub forma mărcilor de dispozitive medicale pe care le distribuim. Evident această recunoaştere este foarte specifică în domeniul medical respectiv şi nu în piaţa generală. Resposabilitatea mea este pentru gama de management al durerii post-operatorii, iar ca şi acoperire geografică biroul din Bruxelles administrează Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. Platforma operează sub două mărci distincte: Homepump* care se adresează chimio şi antibio terapiei, precum şi

ON-Q* care este sistemul de administrare şi reducere a durerii post-operatorii. Ca şi cotă de piaţă suntem numărul unu mondial şi numărul doi în regiunea noastră.

IM: N-ai fost niciodată tentată să intri în politică? Cât de mult sau dacă te preocupă viaţa politică din ţara noastră?

MP: Viaţa politică din România continuă să frizeze ridicolul şi marea majoritate a politicienilor noştri par desprinşi din „Momente şi schiţe”. Cred că răspunsul la întrebarea referitoare la intrarea în politică este implicit... întotdeauna mi-a fost frică de penibil!! Totuşi urmăresc (nu foarte consecvent) viaţa politică din România, dar sincer, cel mai mult urmăresc viaţa politică externă, în special ce se întâmplă în Europa la scara macro.

IM: Ce preferi, viaţa virtuală (facebook, navigare pe internet, etc.) sau cea reală?

MP: (râde) Eu sunt unul dintre cei trei români fără cont pe facebook .

În altă ordine de idei consider internetul un vehicul şi nu un scop în sine, ca atare îl folosesc când am nevoie. Viaţa este dincolo de sticla rece, dar am observat că societatea în care trăim ne depersonalizează şi ne uniformizează tot mai mult, motiv pentru care alegem să nu mai comunicăm în lumea reală şi ne refugiem într-o lume mai comodă, care ne permite să fim ceea ce nu suntem. Într-o imagine completă recunosc totuşi beneficiile tehnologiei şi încerc să le exploatez la maximum fără a fi dependentă.

IM: Trebuie să-ţi mărturisesc că - din păcate! - simt că devenim pe zi ce trece o generaţie de workaholici. Cât de mult timp aloci pentru... tine?

MP: Deşi nu ne-am dorit, mai devreme sau mai târziu am devenit o generaţie de workaholics... şi cred că asta ţine de cultura corporatistă care inoculează valori pe care majoritatea le adoptăm fără să ne dăm seama; o persoană echilibrată ar trebui să-şi construiască viaţa pe trei piloni importanţi: familia, viaţa socială şi viaţa profesională... în ultimii ani am re-considerat priorităţile şi am reuşit într-o oarecare măsură să aloc mai mult timp pentru mine şi pentru cei care contează, familie, prieteni....

IM: Se simte criza la Bruxelles?

MP: Această capitală este un paradox.... toate instituţiile internaţionale desemnate să gestioneze economia, prosperitatea şi viitorul Europei se află aici şi au eşuat în demersul lor comunitar... totuşi ele sunt primele care nu se lasă afectate de criză şi asigură un circuit fluent de cash în Belgia; complementar există şi o industrie locală care are creştere pozitivă, precum şi multe sedii de mutinaţionale, ca atare

piaţa imobiliară este înfloritoare, prestatorii de servicii continuă să fie foarte profitabili, impozitele sunt mari şi continuă să crească, protecţia socială şi sistemul de sănătate sunt generoase... în consecinţă se poate spune: contribuabilul european face criza de la Bruxelles o „cantitate neglijabilă” .

IM: Cum vezi de la Bruxelles viaţa.... sigheteană? Se vede ceva?

MP: (zâmbeşte) Eu personal o văd pe Skype aproape săptămânal prin intermediul părinţilor, altfel viaţa sigheteană nu se remarcă prin nimic special aici şi nu este vizibilă; cred că Maramureşul istoric a fost şansa noastră de a fi vizibili aici şi oriunde, din păcate Maramureşul nostru pierde tot mai mult „marca de origine” şi asta mă întristează foarte tare.

IM: Este Sighetul în Centrul Europei sau e doar un oraş obişnuit de.... periferie, de graniţă?

MP: Sighetul este un orăşel est-european situat la confluenţa unor râuri şi culturi, bogat spiritual... şi cam atât... ar putea deveni mai mult? Nu ştiu, am aşteptat şi sperat nu doar pentru Sighet ci pentru întreaga Românie!

IM: Ce înseamnă pentru tine.... „acasa”? Cum ai simţit, perceput acum sărbătorile de iarnă?

MP: Înseamnă atâtea amintiri şi bucurii mărunte, zăpada albă de altă dată, oameni de omenie venind de pe sate să-şi vândă produsele de prin gospodării la orăşeni, înseamnă mama, tata, unchi, mătuşi şi verişori, colegii de liceu, vecinul din faţa casei... înseamnă Grădina Morii, Dealul Solovan, Tisa, Iza....liceul Dragoş Vodă; „acasă” este cuibul din care ne-am luat zborul şi unde ne întoarcem din când în când să ne tragem sufletul şi să ne bucurăm de cei dragi. Indiferent pe unde m-a purtat viaţa, întotdeauna am încercat să ajung la Sighet de sărbători, în special de Crăciun. Din păcate a lipsit zăpada, dar întâlnirea cu familia, prieteni şi foşti colegi de liceu au făcut din vacanţa de Crăciun o şedere plină de farmec, atmosfera calmă m-a ajutat să mă relaxez şi să încep 2014 cu mult optimism.

IM: Ce crezi că putem face pentru consolidarea economico – socială a Sighetului?

MP: Sighetul are nevoie de o deschidere către toate punctele cardinale, iar fără investiţii în infrastructură vom rămâne mereu izolaţi şi departe de lume; mă repet dar cred că şansa noastră stă în economia verde, în dezvoltarea şi promovarea a ceea ce avem autentic; resursele de care dispunem trebuiesc împachetate frumos cu eticheta „made in Maramureş” şi prezentate într-o sinergie completă. Fără un program solid şi o finanţare în consecinţă sunt şanse minime să vorbim de consolidare economico-socială.

IM: Ce speranţe are tânăra generaţie din Uniunea Europeana, în lumea globală de azi?

MP: În Europa şi în America a început să se simtă tot mai mult dorinţa de schimbare, există mişcari anti-globalism care se manifestă deschis şi care explică şi argumentează de ce globalismul a eşuat; este foarte interesant să citeşti şi să observi dincolo de ceea ce publică mass media tradiţională pe canalele cunoscute.

Tânăra generaţie este tenace şi caută soluţii, crizele sunt ciclice şi istoria se repetă... este foarte posibil ca mai devreme sau mai târziu să avem şansa de a fi martorii unei societăţi în schimbare care va anihila sau reduce impactul globalismului şi corporatismului în economia mondială!!

IM: Şi, la final, o întrebare pentru o persoană ce aparţine de segmentul universal al „gulerelor albe”: Spre ce ne îndreptăm?

MP: Depinde la ce scară vorbim!?... (râde)... Globul meu de sticlă nu spune nimic.

Dacă vorbim de Europa sau de România, este de aşteptat să ieşim din criză la un moment dat, dar dacă întrebarea este dacă această criză a pregătit terenul pentru o schimbare pozitivă, asta rămâne de demonstrat.

IM: Mulţumesc Mirela pentru interviu şi sper să ne vedem mult mai des decât până acum, cel puţin la Sighet, dacă nu la... Bruxelles.

MP: Şi eu sper să ne revedem mai des, din păcate Sighetului îi lipseşte un loc de genul „Fierăria lui Iocan” unde sighetenii ar putea întâlni alţi sigheteni... ar putea fi ceva de genul „Cook and book” adică un loc care are cărţi şi o cafenea sau o ceainărie „asortată” cu nişte clătite ca la mama acasă...ce părere ai? Te tentează? Şi nu uita ingredientele să fie organice; un website şi un forum al celor care ar trece pe acolo ar fi cel mai eficient PR. Să ne revedem cu bine, mulţumesc pentru oportunitatea de a exprima câteva gânduri şi sentimente!

AUTOR: ION MARIS

februarie 2014

www.sighet-online.ro