Zboruri Medievale Frânte (editorial) Imprimare 1171 Afişări
Scris de dr. Peter Lengyel   
Marţi, 21 Ianuarie 2014 16:26

Dacă era zăpadă mai mare, cum este în general iarna în ianuarie prin peisajele astea, mureau cu toții. Nu aflai detalii despre situație. Nu se putea ajunge la ei, nu exista nici o posibilitate de a îi căuta în timp util prin pădurile încă existente ale Apusenilor, în această epocă-de-piatră-intelectuală, începuturile noii perioade de inchiziție și primitivism religios medieval.
 
Mai zbor și eu, uneori, în condiții mai mult sau mai puțin aberante. Văd de sus un peisaj cu peste 18.000 de biserici… finanțate și din bani publici, unele poleite cu aur… școli și spitale lipsite de susținere… care se prăbușesc rând pe rând. Un avion foarte vechi, în care zboară medici, niște oameni care mai încearcă să ajute semeni. Trebuia casat demult, acel hârb zburător? Condiții de zbor dificile… ceață, munte, pădure, iarnă. Depunere de gheață, pierderea unui motor… cădere printre copaci. Nu există date despre traiectoria exactă a avionului, nu există informație de la radare, nu există capacitatea de a localiza aeronava căzută?…. Nu există coordonate GPS? Lipsă de capacitate tehnică de a detecta cât de cât exact locul de unde vorbesc la telefon supraviețuitori ai accidentului…. Semnale de urgență teoretic trimise de avionul prăbușit, trebuiau decodificate de un centru din Moscova (COSPAS-SARSAT)… care nu răspundea la telefon și e-mail celor de la Romatsa? Sună incredibil?
 
Mă gândesc la elicoptere din filme, cu echipamente de vedere nocturnă, capabile să zboare pe baza radarelor pe care le au la bord… Desigur, aici ele nu există, ele sunt în filme. La știri îi arată pe unii din echipele de intervenție că analizează locurile pe baza unor pliante color A4, despre Parcul Natural Apuseni. Structurile guvernamentale sunt depășite de situație, ajutor vine din partea unor pasionați de offroad, 4X4. După 6-7 ore de izbeliște, localnicii ajung acolo…?
 
Când privești știrile, și înțelegi mai bine cam cum arată societatea asta… Este incredibil că perimetrul delimitat de diferiți imbecili foști și actuali securiști (care au la dispoziție echipamente cumpărate din bugete serioase), nu cuprinde și locul unde avionul era de fapt. Sună incredibil? Oricum, pentru a ajunge la timp util la locul accidentului, zona desemnată de tâmpiții “profesioniști” era mult prea mare… Din câte pare, dacă era pe baza competenței autorităților, găseau locul accidentului aviatic, la primăvară. Nu e sigur că era primăvară de anul astă.
 
Accidente se mai întâmplă (ele sunt inevitabile?), dar care este capacitatea de a reacționa la situații de acest gen? Constați o lipsă de coordonare, lipsă de capacitate informațională…, lipsă de capacitate de intervenție din partea structurilor create pentru astfel de cazuri… de fapt un dezastru mai mare decât accidentul aviatic în sine. Ce constați din analiza datelor despre acest caz? Că există tot felul de entități, ISU, STS care sunt perfecte teoretic, iar practic… zero? Că ele funcționează pe timp însorit, nu în viața reală? Dacă vedeai reacția autorităților, păreau că aceștia nu au nici un contact cu realitatea… adică pare că ai de a face cu o gașcă de tâmpiți. Probleme, pare că prea multe. Ai impresia de Bangladesh, sau nu ai capacitatea să o ai. Dacă se produce un fel de dezastru mai amplu… nici nu poți descrie ce urmează. În rest, o epavă și tăcere.
 
AUTOR © dr. Peter Lengyel
SURSA: dr. Peter Lengyel Blog

Share