Referitor la originea informaţiei, dr. Kacsó mi-a comunicat următoarele:  „După Gy. Györffy, prima menţionare probabilă a numelui localităţii apare, sub forma Soget, în înşiruirea din 1308 a râurilor din regiunea Tisei pe care se transporta sarea, respectiv a oraşelor de aici”. 

Pentru că domnia sa nu mi-a oferit sursa bibliografică primară, am reverificat ediţiile de izvoare arpadiene, pentru a vedea dacă există cumva vreo diplomă care mi-a scăpat. Ei bine, până în acest moment, nu se cunoaşte nici un act publicat despre oraşele maramureşene ale anului 1308. Am trecut apoi la cronicile medievale referitoare la Maramureş, identificând sursa informaţiei.

Părerea lui Györffy, preluată de C. Kacsó, provine din „Descriptio Europae Orientalis”, a Geografului Anonim, lucrare terminată pe la 1308. Această lucrare a fost descoperită în 1913 în Biblioteca Naţională Paris de către Dr. O. Gorka (care o editează sub titlul „Anonymi descriptio Europae orientalis. Imperium Constantinopolitanum, Albania, Serbia, Bulgaria, Ruthenia, Ungaria, Polonia, Bohemia. Anno MCCCVIII exarata”, Cracovia, 1916). Despre autor se ştie doar că era călugăr dominican sau franciscan, francez de origine, şi că a trăit ceva timp ca misionar în Serbia.

În textul de la 1308 avem două pasaje care ne interesează, primul sunând astfel:

„Acest regat (Ungaria, n.n.) are provincii şi ducate mari, dintre care prima este Posonium, a doua Trenciniu, a treia Zips, a patra Cumgolibso, a cincea Hunga, a şasea Malamors, a şaptea Sylac, a opta partea Transilvană, a noua Siculi, a zecea Sicuriste, a unsprezecea Zeurivenses, a douăsprezecea Sirinia, a treisprezecea Marcia, a patrusprezecea Simpronium, a cincisprezecea Crovacia, a şasesprezecea Dalmaţia. Căci aceste provincii sunt cât nişte regate în mărime, şi de aceea regatul Ungariei este unul dintre cele mai mari regate din lume.“

Care sunt aceste provincii ? Azi cam toată lumea este de acord că  Hunga e comitatul Ung, iar Malamors e Maramureş, Sylac-ul fiind Sălaj. Deci, pentru cei care nu ştiau, avem aici o menţiune a Maramureşului din anul 1308.  

Al doilea pasaj din Descriere zice aşa: „Şi partea transilvană este udată de foarte mari fluvii navigabile, pe care este dusă sarea în corăbii mari, în tot regatul, şi în alte regate vecine şi anume Vysic, Thecu, Thalabint, Thiscia, Soget, Purut, Lapis, Sconus, Aragas, Morus, Bistrice.“

Primele cinci nume, apar în copiile de mai târzii ale cronicii şi în alte variante: Vysic este transcris în textele mai tardive ca Viaic, Visie şi Vesk, Thecu apare ca Teohu, Thalabint e copiat mai apoi Calabine, iar Soget este grafiat în copiile ulterioare sub forma Sogec.

Despre ce fluvii este oare vorba? Pentru G. Popa-Lisseanu („Descrierea Europei Orientale”, Bucureşti, 1934), acestea sunt râurile Vişeu, Taras (nu îl dă ca sigur), Talabor, Tisa, Siret, Prut, Lăpuş, Someş, Arieş, Mureş şi Bistriţa.

Pentru Györffy însă, primele cinci topice (Vysic, Thecu, Thalabint, Thiscia, Soget) ar semnifica oraşele Visk, Teceu, apoi râurile Talabor şi Tisa, iar Soget (Sogec) ar fi chiar Sighetul nostru. Deci, după el, este vorba despre două râuri şi trei oraşe ale coloniştilor regali din Maramureş.

Personal, cunosc textul Descrierii de ceva vreme, dar consider că nici Györffy şi nici Lisseanu n-au dreptate, şi că, din „lista celor cinci“, doar despre Thiscia putem afirma fără dubii că este Tisa de azi. Nu resping complet ideea că Talaborul (Thalabint) şi Tarasul (Thecu) ar putea intra şi ele pe o listă secundară a probabilităţilor (geografia timpurie a sării din Maramureş includea aceste două cursuri de apă). Mă abţin când este vorba de Vysic (resping posibilitatea ca Vişeul să fie pe listă) şi presupun o asociere Soget- Someş (sau Siret). Mai consider că Anonimul a înşirat doar o serie de râuri, fără a le amesteca cu localităţile importante, pe care le înşiră dealtfel, parţial, mai încolo.

Aici avem pare-se, încă o confirmare că, pe atunci o parte a Moldovei ţinea de Ungaria (deci marca de apărare condusă la un moment dat de Dragoş era deja înfiinţată la 1308), pentru că în afara misterioaselor râuri Soget şi Purut (ce zice-se că ar fi Siretul şi Prutul), Geograful include pe lista de oraşe şi Baia, exact aşa, Baia! Dar, tot el, consideră că teritoriul României de azi se numea Ruthenia.

Sarea intracarpatică în circuitul economic maghiar

La începutul secolului XIV, Maramureşul era încă în curs de cucerire, deci exploatarea sării era abia la faza de început, în timp ce Cămările Sării de pe Someş şi Mureş, aprovizionau Ungaria încă din secolul XI. Pare cel puţin ciudat ca Anonimul să aleagă dintr-un total de 11 toponime, 5 din Maramureş! Şi dacă era vorba să amestece nume de oraşe şi râuri, atunci ar fi putut să introducă acolo nu orăşelele maramureşene abia înfiinţate, ci Dejul şi Partoş - Alba Iulia, cu importante porturi ale sării, marile saline Ocna Dej, Turda, Ocna Mureş, Ocna Sibiului, Praid, Sic, Cojocna, Ocniţa etc., vămile sării Sălacea, Vadu Criş, Cheud sau de ce nu, marele port fluvial al sării maghiare - Szolnok (despre niciunul însă nu suflă o vorbă).

Privilegiile iniţiale ale oraşelor regale maramureşene nu menţionează deloc sarea, Cămara Sării din Maramureş este atestată abia la 1351, Portul Sării de la Câmpulung la 1456 iar Sighetul devine oraş al sării doar din secolul XV. Sau, crede cineva că a existat în Maramureş vreun râu numit Sighet (Soget sau Sogec)? În acest caz foarte puţin plauzibil, ar trebui să fie vorba fie de râul Rona, fie de Mara sau Iza, or, tustrele sunt denumiri foarte vechi, ce s-au păstrat nealterate de-a lungul secolelor. E adevărat, începând din vremea lui Matei Corvin, sarea maramureşeană devine arhicunoscută în Regatul Ungariei, dar asta se petrece mult timp după Anonim.

Pe de altă parte, râurile pe care se transporta sarea transilvană înainte de anul 1308 erau Tisa, Mureşul, Oltul, Someşul, Târnava, Arieşul, Crasna, Barcăul, Crişul ( A. Madgearu - „Salt trade and warfare in early medieval Transylvania” în „Ephemeris Napocensis”, XI, 2001 şi C. Măluţan- „Drumurile sării in nord-vestul Transilvaniei medievale”, în „Acta Musei Porolissensis”, VIII,1984).  

Deasemenea, pasajul din Analele de la Fulda (datat în anul 892), în care regele francilor i-a cerut hanului bulgar să nu îngăduie vânzarea sării transilvane în Moravia, pare mult mai credibil să se refere la sarea de pe Mureş sau la cea de pe Someş, decât la cea din Maramureş, cum susţin unii.

Despre ce anume vorbeşte concret Geograful Anonim? Îi las pe cei specializaţi în geografia istorică să desluşească misterul. În încheiere îmi exprim speranţa că cei ce doresc să intre în acest demers nu se vor pripi şi se vor documenta temeinic în prealabil (s-au tras învăţăminte din eşecurile şi controversele în identificarea numelor ţinuturilor aflate în păstorirea stavropighiei Peri). Sunt convins că cei ce se vor implica în interpretare, cunosc tratatele de geografie istorică editate la Budapesta: „Az Árpád-kori Magyarország történeti földrajza”, I-IV, 1963-1998, de Gy.Györffy, şi „Magyarország történelmi földrajza a Hunyadiak korában”, I-V, 1890-1913,  a lui D. Csánki.

Cu toţii ştim că fără înţelegerea maghiarei şi a latinei, fără cunoaşterea izvoarelor antemohaciene editate în Ungaria, fără stăpânirea temeinică a istoriei Regatului Ungariei, precum şi a toponimiei medievale, istoriei mineritului salifer şi celor mai vechi izvoare cartografice, demersul de interpretare a misteriosului text al Geografului Anonim, n-are şanse din punct de vedere ştiinţific.

În ce mă priveşte, consider discuţia în continuare deschisă dar, continui să îmi menţin afirmaţia că prima atestare certă a Sighetului datează din luna mai a anului 1326, aşa cum am mai spus-o. 

AUTOR: TEOFIL IVANCIUC

WWW.SIGHET-ONLINE.RO