Tot absolventul de studii publice şi/sau particulare ştie că... democraţia mai ales de la greci  ni se trage, (demokratia adică demos – popor şi kratos – putere), suntem aşadar, in corpore - măcar la nivel etimologic –  „deţinătorii” puterii. Greu atârnă pe umerii noştri o asemenea povară dar mai ales îi împovărează pe minunaţii „câini ai democraţiei”, i-am numit aici cu adânc respect pe acei ONG–işti ce-şi umplu timpul cu „scărpinatul” problemei libertăţii şi protecţiei haitelor de câini comunitari.

Nu mi-aş fi amintit de circul medicatic, „dezbaterile” tele-stupide şi „odele” închinate anti – hingherilor, de insipizi iubitori de haite libere citadine, dacă într-una din zilele trecute nu m-ar fi muşcat (printr-un salt scurt, fulgerător, la gambă) o potaie – care face parte din admiratele grupuri canino – turistice ce-şi fac nevoile prin minunatul nostru municipiu. Mi-am amintit şi de promisiunile tehnico - duplicitare ale partenerilor public-privaţi-non profit, când au justificat campania construirii adăpostului salvator, unde câinii urmau să  trăiască fericiţi în deplină şi plenară comuniune cu voluntari ne-belicoşi, neţinându-se cont de cheltuielile prea mari cu întreţinerea şi gestionarea acestei – azi - supra-aglomerate „pensiuni”.

Aleşii noştri – sau poate a unora mai „evlavioşi” dintre noi - sunt aşii conceptelor „novatoare” care definesc original şi central - provincial dezvoltarea durabilă a comunităţii (pe care n-o înţeleg  şi nu o vor înţelege niciodată). În numele acestui concept – sunt sigur – se permite mişcarea browniană a javrelor (cu 4 picioare bineînţeles) prin centrul vechi al oraşului, în ideea cultivării „in situ” a iubirii noastre pentru sustenabilitate. Este desigur o problemă “minoră”, fără virtuţi strategice, cea a „convieţuirii” sighetenilor cu „paşnicele” haite ce-mpânzesc oraşul – imagine perfectă pentru un areal ce-şi doreşte să se „insinueze” în prim-planul destinaţiilor turistice mondiale.

Suntem la marginea Europei iar “unşii” oficiali din fruntea administraţiilor locale, a “concentratelor” şi „deconcentratelor” pot dormi liniştiţi, problemele majore nu se pot rezolva – din motive pseudo–obiective – iar problemele minore sunt prea mărunte pentru minţile aleşilor din fruntea comunităţii noastre apatice, vlăguită de lupta pentru supravieţuire…

Jenant, intolerabil, incredibil să te înhaţe (au fost 3 cazuri de cetăţeni muşcaţi în ultimele zile!!!...) în plină Europă, în plin centrul municipiului Sighet, „reprezentanţii” fără pedigree a haitelor de câini, potăi cu “suflet”, în “viziunea” unor iubitori de corcituri, ce –şi consumă “dragostea” pentru animale în pledoarii lacrimogene pentru susţinerea protejării bietelor animăluţe paşnic - agresive.

Sunt unul dintre miile de sigheteni ce agrează şi preferă plimbatul “pe jos” în detrimentul beneficiilor colosale ale sightseeing-ului de la înalţimea hergheliilor de cai putere şi vreau să pot circula în linişte, neacompaniat de lătrat sau mârâit de câini. Am tăcut ca şi alţi sigheteni şi-am depăşit legal şi regulamentar haitele de câini ce stăpânesc Sighetul turistic, fiind astfel – involuntar - complice cu iubitorii „înţelepţi” prea - ghiftuiţi de legislaţie pro – haită – comunitară, voluntari naivi şi babe isterice ce – şi înfrumuseţează viaţa cu sudalme şi ocări la adresa „atentatorilor” la viaţa patrupedelor.

Vreau să avertizez asupra cheltuielilor cu vaccinurile pentru cei „înhăţaţi”, să menţionez traumele fizice dar şi psihice (nu e cazul meu!...) pe care ţi le oferă un asemenea atac şi mai ales să deplâng pericolul abandonării oraşului pe mâna neaveniţilor – cei care elucubrează teorii anti eutanasiere, respectiv civilizarea „de la sine” a oraşului, despre „suferinţa câinească”, dar sunt insensibili la zecile de cerşetori, bătrâni ologi şi copii săraci, lihniţi de foame care, din fericire, încă nu au ajuns să muşte chiar dacă le chiorăie maţele subnutrite.

Cei care-şi doresc animale să şi le ţină în casă, în propria ogradă, în adăposturi speciale sau de lux, dar atenţie NU PE STRADĂ. Câinii trebuie să dispară de pe străzile oraşului nostru – şi pentru asta administraţia publică trebuie să găsească cea mai rapidă soluţie chiar dacă se numeşte eutanasiere – altfel vom avea ocazia să asistăm la spectacolul „încâinirii” unei comunităţi cu reminiscenţe aristocratice...

Cei care în stupizenia şi îngustimea universului pe care-l „stăpânesc” încearcă să justifice o iubire falsă, ar trebui să viziteze câteva orăşele, nu din Austria, Germania sau Cehia, ci de lângă noi, din Ungaria, unde haite de câini hoinari n-au mai fost văzute de... secole.

Pot oare susţine doar „câinii democraţiei” dezvoltarea durabilă a unei comunităţi presărată cu pericole latente?... Curăţaţi-vă ograda, strada, cetatea... dragi autorităţi publice, iubiţi politicieni, minunaţi apărători ai dulăilor (ne)agresivi din centrul istoric, admirabili concetăţeni şi-apoi... gândiţi strategic-european!...

AUTOR: ION  MARIŞ – Asociaţia Valea Verde