Românii scuipă seminţe ca şi cum ar respira. E un semn că se simt bine, că sunt împreună, că sunt stăpâni peste strada, peste cartierul şi peste parcul lor. Nu e un gest care sfidează regulile; pentru cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri o regulă, scrisă sau nescrisă, care ar spune că nu-i frumos să umpli oraşul de seminţe pur şi simplu nu există. De ce să ne pese? Unde-i un morman de gunoaie încape şi o grămăjoară de salivă şi de coji. Murdărirea lumii din jur nu e nocivă, nu e inestetică, e un fel de a fi cotidian. Vine odată cu dezacordurile gramaticale, cu palma, pumnul, piciorul aplicate nevestei şi copilului, cu manelele şi cu grătărelul de pe balcon. Dacă, totuşi, ne deranjează mizeria, cineva invizibil va apărea oricum a doua zi şi va curăţa după noi.

Grămezile de coji de seminţe peste care dai la tot pasul nu reflectă doar o educaţie proastă şi un nărav urât. Ele mi se par simptomatice pentru indiferenţa românilor şi pentru felul în care ei se raportează la lumea din jur.

Covoarele de coji se întâlnesc peste tot: în cartiere, pe trotuarele din faţa blocurilor, ale alimentarelor, ale buticurilor de toate felurile, în autobuze, în parcuri, în piaţa din mijlocul oraşului. E imposibil să găseşti un loc în care romanii n-ar scuipa seminţe.

Spartul seminţelor şi scuipatul cojilor pe jos e o activitate de socializare. Tinerii stau cu tovarăşii la o sămânţă, în faţa grătarului de şters picioarele sau în buza uşuii de la ghenă, şi ascultă manele. „Ce penală-i coarda aia”, mai sâsâie unul, printre două scuipături. Ceva mai încolo e adunarea adulţilor. Femei la 40 de ani şi la 100 de kilograme, alături de bărbaţi la burtică şi maiou, încălzesc o bârfă şi câteva sticle de bere la PET. Femeile aruncă printre dinţi ultimele zvonuri, cranţ-cronţ, despre ratele la frigider ale vecinelor care nu sunt prezente; bărbaţii aruncă exclamaţii invidios-admirative, cronţ-cranţ, la adresa conturilor lui Becali şi dureros-resemnate, cronţ-cronţ, vizavi de ultimele prestaţii ale Stelei. În faţa lor e un foarte gros covor unisex de coji de seminţe.

Familiile merg cu copiii de mână prin cartier şi se iau la întrecere, cine scuipă mai repede şi mai mult. Tata e într-o margine, mama e în cealaltă, juniorul e la mijloc. Spartul seminţelor e o experienţă paideică fundamentală, la o vârstă fragedă, atât pentru părinţi, cât şi pentru copil. Părinţii trebuie să-şi înveţe odrasla să prindă sămânţa între dinţi, s-o desprindă cu limba şi să scuipe cojile cât mai departe. Copilul trebuie să deprindă repede meşteşugul, spre mândria părinţilor care vor demonstra astfel că n-au crescut un plod retardat. (...)

Pe covorul persan din propria sufragerie, domnul cel grizonat, gospodinele de 100 de kilograme sau băieţaşii de după blocuri nu cred că ar scuipa coji de seminţe. Le-ar aduna, frumos, într-o pungă de plastic, în timp ce s-ar uita la OTV. E ceea ce şi dumneavoastră ar trebui să le spuneţi vecinilor îngrămădiţi la şezătoare, în faţa blocului: „Nu vă supăraţi, dar dumneavoastră scuipaţi cumva coji de seminţe în sufragerie, pe covor? Atunci în faţa casei dumneavoastră de ce le scuipaţi?”.

Pentru mulţi, foarte mulţi români e un efort dincolo de puterea imaginaţiei acela de a se pune în pielea altuia. Şi de a cerceta, cu ochii minţii, o stiuaţie simplă: dacă s-ar întâmpla să vină cu copilul, cu familia sau cu şezătoarea în urma altei şezători, care a scuipat, timp de cinci ore, seminţe în locul unde şi-ar dori să se aşeze el/ea/ei?

Sursa:CatalinSturza.ro