Sighetul ignoranţei noastre |
![]() |
6627 Afişări |
Scris de Dani Godja |
Luni, 09 Februarie 2009 11:38 |
Discutăm cu admiraţie faţă de germani si japonezi care, după un război în care ţara le-a fost distrusă aproape complet, s-au ridicat din propria cenuşă, asemeni păsării Phoenix, şi s-au dezvoltat la un nivel de invidiat. Ce au aceste popoare şi n-avem noi? Românul n-are şi el două mâini, două picioare şi un cap? Ba da, chiar a dovedit că, atunci când vrea, ştie să le folosească într-un mod mai mult decât onorabil. În acest caz, ce ne lipseşte pentru a deveni asemeni lor? Nu doar autorităţile locale şi firma de salubrizare au obligaţia să se implice. Noi toţi avem obligaţia să facem ceva pentru ca acest oraş să devină mai civilizat, mai curat, mai frumos. Dacă noi vom distruge tot ce alţii fac şi nu vom mişca un deget pentru a păstra ceea ce avem, nu o să ajungem niciodată să avem un oraş cu care să ne mândrim. Doar ne vom minuna vizitând alte oraşe de pe alte meleaguri şi nu vom înţelege niciodată că felul cum arată acele oraşe se datorează oamenilor care le locuiesc. “Dacă vrei, poţi!” – spunea o reclamă celebră în urmă cu câţiva ani. Da. Ei pot, dar putem şi noi, însă noi NU VREM! De ce am vrea? Nu e mai comod să arătăm cu degetul spre tot ce nu ne place şi să aşteptăm să ne facă alţii treaba, asta pentru a avea ce să distrugem?! Ne place să ne lăudăm cu lucruri pentru care ar trebui să ne ascundem capetele în pământ de ruşine: voluntari olandezi, germani, italieni sau din alte ţări care vin să ne facă curăţenie în şcoli, să le repare, care strâng gunoiul de pe malurile apelor noastre, asta în timp ce noi privim tâmpi la ei cum se implică în aspecte care n-ar trebui să-i intereseze. În acest timp, noi ce facem? În cel mai bun caz le strângem mâna şi le mulţumim, în cel mai rău caz râdem pe la colţuri sau în gura mare de ei, îi privim ca pe nişte “fraieri” şi le tâlhărim maşinile... sau poate chiar mai rău. Trebuie să admitem realitatea - aşa suntem noi. Când apar discuţii despre problemele oraşului, multe dintre ele chiar pe acest site, toată lumea arată cu degetul spre ceilalţi, dar nimeni nu arată degetul spre propria persoană, nimeni nu se simte vinovat pentru felul în care oraşul arată. Nu ne pasă de oraşul în care trăim, de felul cum arată, de transformarea lui într-un loc în care oricine să dorească să se întoarcă. Ce putem face pentru a schimba această situaţie? Aşteptăm măcar idei, dacă nu doreşte nimeni să se implice...
|
Ultima actualizare Miercuri, 30 Decembrie 2009 09:42 |