Astronomii au confirmat existenta exoplanetei "Super-Pamant", formata in mare parte din apa Imprimare 2374 Afişări
Joi, 23 Februarie 2012 08:15
Astronomii au confirmat existenta unei noi clase de planete - o lume formata din apa, avand o atmosfera incarcata de aburi - dupa ce au descoperit exoplaneta GJ 1214b, supranumita "Super- Pamantul", care este mai mare decat planeta noastra, insa mai mica decat planete gigant precum Jupiter, relateaza BBC. 

Planeta a fost descoperita in 2009 de telescoape aflate pe pamant. Este de circa 2,7 ori mai mare decat Terra in diametru si are o masa de aproximativ 7 ori mai mare (la o densitate echivalenta are avea 20 de ori masa Pamantului). Orbiteaza in jurul stelei sale rosii la o distanta de numai 2 milioane km, ceea ce inseamna ca temperaturile pot ajunge la 200 grade Celsius.

Observatiile facute cu ajutorul telescopului Hubble au confirmat ca o mare parte din masa sa este apa. Temperaturile ridicate care se inregistreaza indica faptul ca ar putea exista materiale exotice, precum "gheata fierbinte" sau "apa superfluida", "substante complet straine de experienta Pamantului".

"GJ 1214b nu seamana cu nicio planeta pe care o cunoastem", a declarat Zachory Berta, de la centrul de Astrofizica Harvard Smithsonian. 

In 2010, astronomii au facut masuratori in atmosfera planetei care arata ca este cel mai probabil formata din apa, insa ar exista posibilitatea ca planeta sa fie acoperita cu o "ceata" asemanatoare celei din jurul Titan, luna lui Saturn.
 
SURSA:  HotNews.ro

Share
Ultima actualizare Joi, 23 Februarie 2012 11:50