Hologramele, noua tinta a telefoniei mobile Imprimare 2206 Afişări
Luni, 27 Decembrie 2010 11:03
Telefoanele mobile vor deveni până în 2015 suficient de avansate pentru a proiecta o imagine tridimensională a persoanei care sună, în timp ce laptopurile ar putea fi alimentate prin energie cinetică, potrivit unor estimări ale cercetătorilor grupului IBM, citate de Bloomberg.
 
Predicţiile fac parte din tradiţia anuală a grupului american, cel mai mare furnizor de servicii pentru computere. IBM îşi consultă la sfârşit de an cei 3.000 de cercetători pentru a identifica cinci idei cu cele mai mari şanse de a deveni realitate în următorii cinci ani. Convorbirile holografice proiectate de telefonul mobil conduc topul anul acesta.
 
Predicţiile specialiştilor IBM includ şi baterii care se încarcă în contact cu aerul, programe IT care pot informa exact unde şi când se vor produce ambuteiaje rutiere, generarea de informaţii despre mediu prin intermediul unor senzori din smarphone-uri şi maşini sau alimentarea oraşelor cu energie obţinută din căldura degajată de serverele de date. "Acestea sunt toate obiective îndrăzneţe, ceea ce este bine.
 
Într-o perioadă dominată de pesimism, o doză mică de optimism tehnologic nu este rea", a afirmat Paul Saffo, director operaţional al diviziei de prognoză la compania de consultanţă Discern din San Francisco. Ideile nu sunt pentru IBM doar simple speculaţii. Grupul se numără printre puţinele corporaţii care investesc în proiecte de cercetare pe termen lung şi contează pe inovaţie pentru dezvoltarea viitoare, notează Saffo.
 
sursa: realitatea.net

Share