VIDEO: S-a descoperit o planeta temperata in afara Sistemului Solar Imprimare 2719 Afişări
Sâmbătă, 20 Martie 2010 19:04

Un satelit a detectat prima planeta cu temperatura normala din afara Sistemului Solar ce poate fi studiata in detaliu. Cercetatorii spanioli de la Institutul de Astrofízica din Insulele Canare au descoperit o noua planeta, COROT-9b, aflata la 1.500 de ani lumina distanta de Terra. Chiar daca nu seamana foarte tare cu Pamantul, ci mai degraba cu Jupiter sau Saturn, atmosfera noii planete contine vapori de apa si, daca se dovedeste ca are sateliti naturali in preajma, acestia ar putea gazdui forme de viata.


Cel mai important lucru referitor la noua planeta este faptul ca aceasta poate fi studiata de catre cercetatori direct de pe Pamant, arata Science News. “Desi pana in prezent au fost descoperite mai multe planete extrasolare cu temperaturi moderate, numai o planeta care trece prin fata propriei stele poate fi studiata in profunzime”, spun cercetatorii iberici. “Lumina stelara care razbate prin atmosfera planetei in timpul fiecarei rotiri ne poate arata din ce e formata orbita, in timp ce cantitatea de lumina stelara ce e blocata ne indica marimea planetei”.

Sursa: Think.HotNews.ro

 


Share