Antoine Laurent Lavoisier, părintele chimiei moderne Imprimare 3282 Afişări
Sâmbătă, 16 Ianuarie 2010 09:27

Chimia are un rol foarte important în viaţa noastră. Nici nu mai e nevoie să menţionez cât de mult ne ciocnim de ea în viaţa de zi cu zi. Fabricarea medicamentelor, alimentelor, a obiectelor de uz casnic, acestea sunt doar o fracţiune din domeniile în care ea are aplicaţii. Pur şi simplu depindem de ea. Dar cum s-a ajuns la asta? Cine a deschis porţile către o lume în care chimia are un un rol vital în existenţa noastră? Ei bine, acel om este Antoine Laurent Lavoisier, un chimist francez cu o mulţime de idei măreţe, idei pe care le-a pus în aplicare, fiind astfel primul care a păşit pe teritoriul chimiei moderne.


Antoine Laurent Lavoisier, fiul avocatului Jean-Antoine Lavoisier şi al lui Emilie Punctis, s-a născut la data de 26 august 1743 în Paris (Franţa). El provenea dintr-o familie bogată, la vârsta de cinci ani moştenind o sumă considerabilă în urma morţii mamei sale. A studiat chimia, botanica, matematica şi astronomia la Colegiul Mazarin din 1754 până în 1761.

Prima sa publicaţie în materie de chimie a apărut în anul 1764, iar în anul 1767 a lucrat împreună cu Jean-Étienne Guettard, un  mineralog francez, la un studiu geologic. Pe baza unui eseu şi a cercetărilor făcute dealungul timpului, Lavoisier a fost ales ca membru al Academiei Franceze de Ştiinţe la vârsta de numai 25 de ani.

Articol integral in Stiinta Azi


Share