Haos şi medici nemulţumiţi la UPU Sighet Imprimare 1039 Afişări
Luni, 30 Martie 2009 10:25

Aplicarea Ordinului nr. 310 din 16 martie 2009 al ministrului Sănătăţii creează haos în sistemul medical. Bolnavii din Sighet şi împrejurimi ajung în situaţii în care le este pusă în pericol chiar viaţa. Potrivit acestui ordin, fiecare pacient transportat cu ambulanţa la spital trebuie tratat ca un caz critic sau urgent (chiar dacă în realitate nu este aşa), în timp ce există riscul ca medicul să nu aibă timpul suficient de a interveni la pacienţi aflaţi într-adevăr în stare gravă.

O altă problemă este că, pe timp de noapte şi mai ales în weekend (începând de sâmbătă de la ora 19.00, şi până luni dimineaţa, la ora 7.00), serviciul de ambulanţă nu dispune de medici. Aşadar, la pacienţi se deplasează doar asistenţii medicali, o situaţie anormală, care datează de o bună perioadă de timp.

• Fiecare pacient tratat sub "cod roşu"

Asistenţii medicali, potrivit normelor legale, nu au voie să facă tratamente la domiciliu, acestea fiind iniţiate doar de medici. Aşadar, în lipsa unui medic pe ambulanţă, bolnavii, indiferent de gravitatea stării lor, sunt transportaţi la Spitalul Sighetu Marmaţiei, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU).

"Unitatea de Primire Urgenţe este oricum suprasolicitată. Prin acest ordin, suntem obligaţi să tratăm fiecare pacient sub «cod roşu» (critic) sau «portocaliu» (urgenţă) şi, implicit, să-l internăm pe una dintre secţii. Dar urgenţele sunt (dau un exemplu) bolnavii care au anunţat prin numărul 112 că suferă de insuficienţă respiratorie. Dacă după investigaţii reiese faptul că este vorba doar de o colică renală, această boală nu mai reprezintă o urgenţă, ci o nonurgenţă. Dar noi suntem obligaţi să-l trecem pe «cod roşu» sau «portocaliu». În aceste condiţii, există riscul ca, în timp ce noi ne ocupăm de un caz care putea fi tratat la domiciliu cu medicul de pe ambulanţă (dacă ar exista), un pacient într-o stare critică să nu poată fi tratat în timp eficient", a spus Gelu Moys, medic specialist la UPU.

sursa:glasulmaramuresului.ro


Share