NEGOCIERI SĂNĂTATE – Octombrie cu proteste dacă nu se semnează contractul colectiv de muncă Imprimare 740 Afişări
Miercuri, 25 Septembrie 2019 10:14

Consiliul Național al Federației SANITAS, întrunit către jumătatea lunii în curs, a analizat stadiul negocierilor cu Ministerul Sănătății pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate, negocieri demarate cu mai bine de doi ani în urmă și care, susțin sindicatele, sunt tergiversate nepermis de mult de echipa ministerială.

Federația Sanitas anunța atunci că nu va renunța, sub nicio formă, la “drepturile pentru angajații din sistemul de sănătate, câștigate prin contractele colective anterioare, precum zilele de concediu de odihnă, zilele de vechime și de fidelitate pentru munca în aceeași unitate.

Așa se face că Ministerul Sănătății mai are la dispoziție doar câteva zile ca să finalizeze acest negocieri cu sindicatele din sănătate, termenul limită fiind ultima zi a lunii septembrie pentru încheierea negocierilor Contractului Colectiv de Muncă.

“Nu este vorba de un calendar de acțiuni de protest stabilit deja. Ministerul Sănătății s-a angajat că va intensifica ritmul negocierilor, iar noi, fiind de bună- credință, îi lăsăm. Consiliul Național a mandatat Biroul Operativ al Federației să stabilească calendarul de acțiuni demarate imediat după data de 1 octombrie, dacă se ratează termenul de finalizare al negocierilor pentru acest contract”, a declarat, pentru “Axanews.ro”, vicepreședintele Federației Sanitas, Mircea Ciocan.

Sursa-axanews.ro


Share