Medicii şi asistenţii ameninţă cu greva. SANITAS: Trebuie eliminate inechităţile salariale Imprimare 1032 Afişări
Vineri, 16 Septembrie 2016 06:59

Angajaţii din sistemul sanitar se pregătesc de grevă. Doctorii şi asistenţii medicali sunt nemulţumiţi de diferenţele mari de salarizare din sistemul bugetar. SANITAS ameninţă cu proteste dacă Ministerul Sănătăţii nu vine cu o soluţie.
 
Reprezentanţii Federaţiei SANITAS l-au informat pe ministrul Sănătăţii că membrii noştri de sindicat nu mai au răbdare şi nici nu consideră că ei sunt cei care trebuie să echilibreze bugetul în aşa măsură încât să poată elimina inechităţile salariale.
 
"Am solicitat ministrului Voiculescu să îşi facă absolut toate calculele necesare pentru ca în 15 septembrie a.c. să poată prezenta în faţa membrilor Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS, posibile soluţii viabile pentru rezolvarea inechităţilor create de O.U.G. nr. 20 şi nr. 43/2016", preciza SANITAS, în data de 5 septembrie.
 
Astfel, astăzi, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS va lua decizia de declanşare a procedurilor pregătitoare ale grevei generale, în funcţie de răspunsul Ministrului Sănătăţii şi implicit în funcţie de solicitările şi voinţa membrilor noştri de sindicat.
 
sursa: realitatea.net
foto: arhiva

Share