Sapunurile antibacteriene, interzise in SUA. Acestea nu ar fi mai eficiente decat sapunul simplu si probabil dauneaza pe termen lung Imprimare 989 Afişări
Duminică, 04 Septembrie 2016 17:40

Sapunurile antibacteriene au fost interzise vineri pe piata americana, potrivit unei decizii definitive a Administratiei pentru Alimente si Medicamente (FDA), care a spus ca producatorii nu au reusit sa demonstreze ca acestea sunt sigure sau mai eficiente decat produsele obisnuite, scrie The Guardian. 
 
Dr Janet Woodcock, directoarea centrului FDA pentru evaluare si cercetare, a spus ca unele sapunuri antimicrobiene s-ar putea sa nu aduca niciun beneficiu pentru sanatate. 
 
„Consumatorii ar putea sa creada ca produsele pentru spalat antibacteriene sunt mai eficiente si previn raspandirea germenilor, dar nu avem nicio dovada riguroasa ca sunt mai bune decat sapunul simplu cu apa”, a spus ea intr-un comunicat de presa. 
 
„In fapt, unele date sugereaza ca ingredientele antibacteriene ar putea sa faca mai mult rau decat bine pe termen lung”, a adaugat Woodcock. 
 
Astfel, producatorii nu au reusit sa demonstreze nici siguranta la „folosirea zilnica pe termen lung”, nici ca produsele sunt „mai eficiente decat sapunul simplu si apa in prevenirea bolilor si raspandirea unor infectii”. 
 
Noua regula federala se aplica oricarui sapun sau produs antiseptic care contine unul –sau mai multe - dintre cele 19 ingrediente interzise. 
 
Printre acestea se numara triclocarbonul, folosit adesea in sapunurile solide, si triclosanul, prezent adesea in sapunurile lichide. 
 
Nu sunt afectate de interdictie dezinfectantele de maini si servetele umede pe baza de alcool– pe care FDA inca le investigheaza – si anumite produse de ingrijire a sanatatii destinate folosirii clinice. 
 
FDA a acordat fabricantilor un termen de un an pentru a-si modifica produsele sau sa le retraga de pe rafturi. 
 
Institutia federala a propus pentru prima oara introducerea unei interdictii a acestor substante in 2013, dupa ce unele studii au aratat ca ar putea afecta hormonii umani sau modifica rezistenta naturala la bacterii.
 
SURSA: HotNews.ro

Share