Un vaccin impotriva dementei ar putea fi gata in cativa ani Imprimare 902 Afişări
Vineri, 15 Iulie 2016 14:15

Un vaccin impotriva dementei senile ar putea fi creat in urmatorii trei pana la cinci ani, potrivit cercetatorilor australieni in urma unei descoperiri care ar putea preveni pana la 7,5 milioane de noi cazuri in fiecare an, informeaza agentia Xinhua, citata de Agerpres.
 
Dementa este un sindrom care afecteaza memoria unei persoane, gandirea si capacitatea sa de a indeplini sarcinile de zi cu zi si se manifesta preponderent la persoanele in varsta. Insa, cu toate acestea, cercetatorii de la Universitatea Flinders din Adelaide cred ca au gasit o modalitate de a o preveni inainte de a da semne de manifestare, in urma unei colaborari cu o echipa de cercetare de la Institutul de Medicina Moleculara si de la Universitatea din California.
Cercetatorii australieni cred ca au creat cu succes o formula de vaccin care tinteste proteinele neregulate beta-amiloid si tau, cele care declanseaza aceasta maladie.
Profesorul de medicina Nikolai Petrovsky, de la Universitatea Flinders, a declarat miercuri pentru compania media News Corp ca daca descoperirea trece de testele pe oameni, ar putea fi disponibila pentru utilizarea pe scara larga in termen de maximum cinci ani.
“Daca avem succes in studiile clinice, in trei pana la cinci ani, am putea fi pe drumul spre unul dintre cele mai importante progrese din istoria medicala recenta”, a spus Petrovsky.
A.C.
 
SURSA: Medlive.HotNews.ro

Share