Legiunea Regală Britanică a aniversat 100 de ani de existenţă Imprimare 51 Afişări
Scris de Sighet Online   
Duminică, 16 Mai 2021 23:47

Pe data de 15 mai a.c., Legiunea Regală Britanică (R.B.L.) a sărbătorit 100 de ani de la înfiinţarea ei în 1921. Legiunea Regală Britanică este o organizaţie de binefacere care oferă sprijin şi ajutor celor care au servit în cadrul armatei britanice şi familiilor lor.

La orele 9.00., la Londra a avut loc o ceremonie specială de depunere de coroane la memorialul Cenotaf pentru a marca Centenarul Legiunii, cu participarea preşedintelui naţional al R.B.L. lt. gen. (retd) James Bashall şi reprezentanţi ai Marinei Regale, Armatei Britanice, Forţelor Aeriene Regale Britanice şi a Marinei Comerciale.

A.S.R. Prinţul Charles, membru al Legiunii, a transmis cu ocazia sărbătoririi Centenarului un mesaj video prin care a apreciat dedicarea şi munca depusă în slujba veteranilor şi a comunităţii forţelor armate şi a urat un ”La mulţi ani” foarte special şi fericit tuturor de la Legiunea Regală Britanică.

În întreg Regatul Unit, dar şi în alte ţări, branşele Legiunii au organizat depuneri de coroane şi activităţi de sărbătorire a Centenarului.

 

Corespondent: Ion-Marius Tatomir


Share
Ultima actualizare Duminică, 16 Mai 2021 23:52