Bouţul Mic, un mare sat, în tradiţii ancorat Imprimare 2784 Afişări
Scris de Florentin Nasui   
Joi, 18 Martie 2010 15:12
De mult mi-am tot dorit să ajung în satele Bouţul Mic şi Bouţul Mare ce aparţin de comuna Strâmtura din raionul Teceu, Ucraina.

La invitaţia medicului Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale „Dacia” a românilor din Transcarpatia , am trecut din nou Tisa pentru a participa la Ziua Limbii Materne, manifestare internaţională ce s-a desfăşurat luna trecută, în întreaga lume.

De ce s-a sărbătorit această zi la Bouţul Mic, cu două săptămâni după, am aflat mai târziu. Adică, în a doua zi frumoasă a începutului de martie, cu soare şi temperaturi maxime de 15 grade Celsius.

Din Apşa de Jos, îmbarcaţi în Loganul condus de doctorul în istorie Ilie Gherheş, copilotat de doctorandul Dorel Todea, am urmărit „Lada”dlui Botoş, pe un drum care începea să devină tot mai…„desgropat” şi şerpuit din cauza băltoacelor ce trebuiau ocolite. În timp ce localnicii treceau pe lângă noi ca vântul în limuzinele lor înnoroiate, noi nici Lada n-am mai ajuns-o, de-am tot întrebat:bine merem spre Bouţ? Şi-am tot mers din hop-hârtop admirând imensele case şi strălucitoarele garduri de pe lungul drum al Apşei.

După 10 kilometri, la intrarea în Strâmtura, am dat de o porţiune cu asfalt, dar bucuria a durat 2 kilometri, că iar am ajuns în sălbăticie. Nici case, nici oameni, nici maşini. Doar un indicator care ne informa că până la Bouţul Mare şi Bouţul Mic mai sunt 2 km…infernali. Cu pante şi rampe lungi şi abrupte, cu prăpastie în dreapta, şi munte dezgolit, în stânga, cu stânci, gata să se prăvale peste tine, cu băltoace şi tină până la toba de eşapament. Ce bine că nu-i zăpadă, că nu-i iarnă, că nu-i februarie! După aproape o oră, de când ne-am abătut de la drumul naţional, am ajuns la destinaţie, afirmând în sinea mea că nu mai vin aici niciodată!

După câteva ore însă, descoperind comorile satului populat de oameni minunaţi, mi-am schimbat părerea.

Şcoala Medie de gradul I-II, băgată sub un deal, sub pădure,nu-i prea arătoasă pe din afară, dar în interior este foarte bine pusă la punct şi îngrijită. De la director, prof. Gheorghe Opriş, am aflat că la întreţinerea şcolii, alături de cei 10 profesori şi învăţători participă şi părinţii celor 126 de copii ce învaţă aici. Primarul comunei, Vasile Buga, cel mai tânăr primar român, era încântat de solidaritatea consătenilor săi din centrul de comună şi cele 3 sate, aceşti români maramureşeni, oameni ai muntelui, care participă cu drag la toate acţiunile la care sunt solicitaţi, inclusiv când e vorba de vreo susţinere financiară. Tot el îşi cerea iertare pentru starea drumurilor, scuzându-se că iarna şi dezgheţul au fost de vină, dar în curând , uliţele vor fi tomnite la loc. Un localnic îmi povestea despre ospitalitatea bouţenilor, despre viaţa deloc uşoară pe care o duc într-un cadru natural mirific, dar sălbatic, mai ales pe timp de iarnă, când legătura cu restul lumii se face telefonic, prin internet sau antene parabolice lipite de mai toate casele, unele chiar vechi, din lemn. Altele, palate.

Cele două sate, cătune, cum zic ei. Se întind pe valea Bouţului, lungă, lungă. Cu secole în urmă, strămoşii-întemeietorilor aşezărilor, erau mari crescători de vite. Când urcau din Apşa, cu ciurda la păscut, rumegătoarele adulte erau separate de cele tinere: acolo merge bouţul mare, dincoace merge bouţul mic!

Când profesoara de română, Ileana Gandig, regizoarea întâmplărilor culturale, a anunţat că programul durează 4 ore, m-am speriat. Nu numai că îmi voi pierde răbdarea, dar şi ziua! În sensul că ne va prinde noaptea pe un drum cu cântec.

Dar am constatat apoi, că timpul lung s-a scurs ca un moment excepţional.

„Am văzut aici multă bucurie şi dragoste pentru limba română şi tot ceea ce este românesc, atât la românii din România, prezenţi aici, cât şi la românii din această parte a Maramureşului – avea să-mi mărturisească la final dl. Dorin Popescu, consilier diplomatic la Consulatul General al României de la Cernăuţi. Am văzut copii care au simţit poezia, muzica şi dansul, copii care nu au încetat nici o clipă, preţ de câtva ore, să fie foarte vii şi iubitori de tot ce este în jur. Am văzut foarte multă dragoste faţă de lucrurile pe care eu le preţuiesc, le apăr , le promovez în virtutea poziţiei mele faţă de valorile românităţii. Chiar dacă o parte dintre cei din Bouţul Mic nu au fost niciodată în România de azi, ei nu ar fi putut atinge acest nivel de bucurie interioară, dacă nu ar fi fost în România străveche mai profund decât dacă ar fi făcut-o vreodată, fizic, azi. Ei au fost şi sunt în România culturală, în România inimii. Pe de altă parte, Maramureşul este altceva decât toate celelalte zone româneşti în ceea ce înseamnă încrâncenarea cu care oamenii îşi menţin şi perpetuează tradiţiile. Din păcate, şi aici tradiţiile se degradează, dar mai lent. Nunta anilor 1950 pe care am văzut-o este fictivă, alegorică, o nuntă care nu mai este pusă în practică de către tineri, nici de cei care aparţin acestei zone. Eu mi-aş dori foarte mult ca această nuntă jucată fără trac de cei 40 de elevi şi profesori îmbrăcaţi în straie tradiţionale maramureşene, să mai vedem şi în alte localităţi. Prin eforturi consolidate ale tuturor celor care ţin la poporul lor, la folclorul lor, la tradiţii, la românitate, vom reuşi să stopăm sau să încetinim ritmul galopant al degradării tradiţiilor. Să ţinem cu dinţii de tradiţii şi de tot ceea ce ne este drag. Am văzut pe scenă bucuria reală faţă de ceea ce fac. Bucuria pe care nici dansul nu o poate da, dar nici directorul nu o poate comanda. Comunitatea care are, creşte şi dezvoltă asemenea copii, are şansa de supravieţuire. Mă bucur să văd că există legături strânse între românii din Maramureşul din dreapta Tisei şi cei din Maramureşul din stânga. I-am rugat pe cei prezenţi să apere în continuare limba română împotriva tuturor intemperiilor istorice, pentru că orice intemperie are caracter accidental, iar ei şi limba română au un caracter etern. Totodată, avem un neţărmurit respect faţă profesorii şi conducerea şcolii din Bouţul Mic, dar mai ales faţă de dl. Ion Botoş, preşedintele Uniunii”Dacia”, care în primele 3 luni ale anului, a organizat deja 3 manifestări importante în localităţi româneşti mai puţin cunoscute, prin care ei arată lumii cât de frumoşi sunt românii din acest colţ de rai.”.

Celor două sate ale Strâmturii se adaugă Cărbuneşti . În total, comuna se întinde pe 5 mii hectare, are 5.500 locuitori, 1.800 fumuri şi 100 km de uliţe. La Bouţul Mic, trăiesc circa 800 locuitori în peste 270 de case. Cele mai apropiate târguri, la Podişor, sat care aparţine de Apşa de Mijloc şi la Slatina, 30 km.

Ileana Gandig:”La noi, limba noastră e a noastră. Obiceiurile, tradiţiile populare sunt ale noastre, sunt la noi acasă. Tot ce avem, să rămână generaţiilor care vin şi să transmită mai departe. Cer iertare că am pornit această nuntă în Postul Paştelui, dar eu cred că Învierea Domnului ne aduce şi altă înviere: învierea vechilor tradiţii, obiceiuri şi a tot ce s-a ascuns sub praful uitării. Nici prezentul nici viitorul nu poate exista fără trecut. Eu sunt venită aici, prin căsătorie, din Bucovina de nord. Când am venit la Bouţ am găsit ceva deosebit:un folclor minunat de care eu sunt pasionată. Când am participat la prima nuntă, mi s-a părut că am nimerit într-o poveste. Nunta maramureşeană este un spectacol, este ceva deosebit. Să aşezăm vechile obiceiuri alături de nunta modernă, care se face acum. Să revigorăm strigăturile care se făceau odinioară, jocul găinii, împodobitul steagului şi cununii, îmbrăcatul miresei”.

Ion Botoş: „Nu întâmplător am ales această localitate pentru a sărbători Ziua Limbii materne, a limbii române. Dorim să cunoaşteţi mai bine aşezările româneşti, situate mai departe de frontiera României, să le scoatem din anonimat tocmai prin intermediul tinerei generaţii”.

Vasile Buga: „Ziua de azi am vrut-o a fi una a limbii române, ziua unirii, ziua revederii”.

Gheorghe Opriş:” Satul nostru a fost întemeiat cu vreo 200 de ani în urmă. Munţii, dealurile şi apele, au denumiri româneşti. Copiii au omagiat azi bogăţia şi frumuseţea limbii române şi au încercată trezească în sufletele tuturor dragostea de limba maternă, moştenită de la moşi şi strămoşi. Mă bucur că la sărbătoarea limbii materne, în sala de spectacole au fost prezenţi nu numai oaspeţi din România (Maramureş şi Oaş), elevi şi profesori, dar şi fraţi mai mari ai copiilor noştri, părinţi şi bunici, mulţi octogenari, care au urmărit cu atenţie programul nostru, spectatori care chiar au jucat învârtita în sală, alături de protagoniştii spectacolului”.

Muzicanţi buni au fost soliştii vocali , românii Ion Zmicală dobaş, şi Vasile Benzed zonguraş, dar şi ceteraşul Zerni, instrumentist ucrainean

foarte bun. Lor li s-au adăugat şi 2 baianişti.

Alături de Graiul Maramureşului, Radio Sighet şi TV Negreşti- Oaş(Maria Tripon ), din stânga Tisei, la excepţionala întâmplare de la Bouţul Mic presa a fot reprezentată şi de TV Ujgorod, secţia Română: Elvira Chilaru şi Nina Munteanu.

Donaţii de cărţi în limba română şi publicaţii au făcut Consulatul, General al României din Cernăuţi, Uniunea”Dacia” cu sediul în Apşa de Jos, Muzeul Maramureşului din Sighetu Marmaţiei, şi „Graiul Maramureşului”, Baia Mare.

După ce am stat cu toţi la masă, în lungul drum al nostru către casă, cu Ilie şi Dorel, am compus un cântecel: Fie mare sau micuţ, nu-i mai mândru ca Bouţ, satul cu oameni de frunte, mult mai mari decât un munte. Şi de-o fi să fie vară, v-om veni aicea iară!

Florentin NĂSUI, Graiul Maramuresului


Share
Ultima actualizare Joi, 18 Martie 2010 15:54