Ucraina a avut, ca România de altfel, o istorie zbuciumată. Lupta pentru independeţă a luat de-a lungul timpurilor diferite forme. Zilele acestea ucrainenii au ţinu să marcheze un eveniment important din istoria regiunii Transcarpatia. Conform hotărârii arbitrajului de la Viena din data de 2 noiembrie 1938, o parte a Transcarpatia a fost cedată Ungariei. În cealaltă parte a Transcarpatiei la 15 martie 1939 a fost proclamat o nouă formaţiune statală – Ucraina Carpatică, cu centrul în oraşul Hust, iar primul preşedinte a devenit Augustin Voloşin. Acest stat carpatic a existat puţin timp, deoarece a fost ocupat de Ungaria. În 1941 statul Ungar, în componenţa căruia intra şi Transcarpatia, a păşit în cel de-al doilea război mondial. La 18 octombrie 1938 factorii de decizie ai ţării noastre se opun încorporării Ucrainiei Subcarpatice la Ungaria, este respinsă oferta Poloniei ca o parte a acestui teritoriu să fie anexat României întrucât era locuit de români, la 2 noiembrie 1938 prin " primul dictat de la Viena " dezmembrarea Cehoslovaciei se agrava, un teritoriu de 12.000 km2 cu o populaţie de un milion de locuitori fiind încorporat Ungariei.

Preotul Grigore Moyş a fost membru al „Soimului Ucraina Carpatică”.

Autorităţile Ucrainene, primarul localităţii Biserica Albă au hotârât să aducă un omagiu românului care, făcând parte din „Soimul Ucraina Carpatică”, reprezintă un simbol al luptei pentru independeţă. Pentru românii din stânga Tisei, preotul Grigore Moyş reprezintă martirii neamului, care au sfârşit în temniţele comuniste.

La intrarea în Căminul cultural al localităţii Biserica Albă, ucrainenii şi românii au dezvelit o placă comemorativă dedicată preotului Grigore Moyş. La eveniment au participat reprezentanţi ai adminstraţiei locale, organizatorul principal fiind primarul localităţii, dl. Gheorghe Berinde. Preoţii Dumitru Petrovan şi Marius Vişovan( din Sighetu Marmaţiei) au ţinut slujba de pomenire şi de sfinţire. Au vorbit despre însemnătatea evenimentului şi personalitatea preotului Grigore Moyş reprezentanţii administraţiei ucrainene şi prof. drd. Ioan Dorel Todea (care a prezentat succint viaţa preotului şi a familiei şi a transmis mesajul d-nei Antonia Moyş- fiica preotului), prof.dr. Mihai Dăncuş, a subliniat faptul că localităţile româneşti din dreapta Tisei au dat mari personalităţi culturale şi ştiinţifice unii devenind eroi sau martiri ai neamului.

Datorită protopopului Filip Onisim, am putut reliza un documentar asupra vieţii preotului şi a familiei Moyş, apelând la bunăvoinţa d-nei Antonia care ne-a furnizat datele cele mai importante.Preotul Grigore Moyş s-a născut la 10 mai 1903 în localitatea Biserica Albă, Ucraina. A avut trei copii: Traian-medic, Liviu-preot(a fost şi el închis de autorităţile comuniste) şi o fată Antonia (Ţica), azi în vârstă de 87 de ani care locuieşte în Sighetu Marmaţiei .Moare în închisoarea de la Gherla la 6 ianuarie 1961( este înmormântat în cimitirul Fizeşul Gherlei).Grigore Moyş a fost preot în localitatea Şieu (aproximativ 5 ani), în localitatea Romaneşti având în administrare şi localitatea Ciuperceni, apoi preot-doi la Medieşul Aurit.

În anul 1932 este solicitat de o delegaţie condusă de Dărăban Augustin să fie preot în localitatea Biserica Albă. Aici este respectat şi iubit de credincioşi, cărora le acordă tot sprijinul moral, material, reuşind să ajute românii şi câţiva evrei aflaţi în situaţii dificile.

În anul 1938 este ales deputat în „Soimului Ucraina Carpatică” (Parlamentul Carpato-Ucrainean), pentru scurt timp, unde are o activitate importantă în sprijinul rezolvării problemelor românilor.

În anul 1943 este operat la Budapesta, boală ce îl va afecta şi pe viitor. În anul 1946, când Ucraina şi zona românească din dreapta Tisei este ocupată de ruşi, este nevoit să fugă împreună cu familia în România. Familia a fost găzduită de către protopopul Nicolae Costin din Jibou, până la primirea unei parohii la Firminiş (1947) şi apoi la Ariniş (1948). Urmeză o perioadă grea în viaţa preotului şi a familiei. Grigore Moyş refuză să trecă la ortodoxism, o dată cu unificarea din 1948 şi va fi nevoit să plece în secret la Mireşu Mare, la Satu Mare şi apoi la o rudă din Bixad. Este reţinut şi anchetat de securitate, dar în 1949 se întoarce acasă. In anul 1958, de Crăciun, este arestat, iar în 1959 este condamnat la 14 ani închisoare, cu drept de recurs. Va fi, în final, condamnat la 8 ani de închisoare. „Am crezut în Dumnezeu şi mi-am slujit ţara”a spus Grigore Moiş la proces. Avocatul Tărţan l-a apărat. A murit în închisoare. Familia a fost anunţată în august 1961.

În anul 1992, datorită emisiunii TV„ Memorialul durerii” familia a aflat despre mormintele din Fizeşul Gherlei. Liviu Moiş a fost la Gherla pentru a-i găsi mormântul. Azi, în cimitirul din Fizeşul Gherlei o cruce arată anul naşterii şi al decesului preotului Grigore T. Moiş.

Fiica , Antonia (Ţica), a relatat cu lacrimi în ochi, chinurile prin care a trecut familia sa, tatăl şi fratele ei Liviu.Celor din Biserica Albă, a ţinut să le transmitem că, „cei mai frumoşi ani din viaţă i-a petrecut acolo, că le mulţumeşte pentru actul de pietate dedicat memoriei tatălui ei, preotului greco-catolic Grigore Moiş”.

Bucurându-se de vizita pe care i-a făcut-o protopopul Filip Onisim (căruia îi mulţumim că ne-a facilitat întâlnirea cu d-a Antonia) i-a exprimat dorinţa de a mai merge la biserică ( în condiţiile în care a fost operată la un picior, la vîrsta de 87 de ani).

Doamne, noi nu ştim ce înseamnă suferinţa, dar mai ales puterea de a birui datorită CREDINŢEI !

AUTOR: I.D. MARIŞ

\