Semne de întrebare, mister şi groază la doar câţiva kilometri de "capitala" Maramureşului istoric, Sighetu Marmaţiei, în micul orăşel ucrainean Solotvino. Minele de sare care au făcut cunoscută această localitate în vremea Imperiului Austro-Ungar au dat naştere, în prezent, unor speculaţii din cele mai "pestriţe". Cât este poveste şi cât adevăr rămâne o enigmă.

Cert este că oamenilor le este teamă să vorbească, iar cei care s-au lăsat - cu greu - convinşi să spună ceva au pomenit de "arme secrete", "combustibili ascunşi", "afaceri necurate", "radiaţii", "poluare" şi  "pericol de surpare".

Solotvino este un mic oraş situat la frontiera dintre România şi Ucraina, legat de municipiul Sighetu Marmaţiei prin podul istoric de peste Tisa. Aşezarea a cunoscut o dezvoltare deosebită, datorită salbei de mine de sare, principala activitate economică a orăşelului fiind, de altfel, exploatarea şi comercializarea sării. În perioada Imperiului Austro-Ungar, sarea extrasă din minele de la Solotvino, împreună cu cea de la Ocna-Şugatag şi Coştiui, acoperea necesarul întregii împărăţii. Pe vremea Uniunii Sovietice, exploatarea sării a continuat. În prezent, însă, este oprită din cauza situaţiei economice dificile prin care trece Ucraina.

• Deşeuri radioactive

Datorită configuraţiei şi amplasării acestor galerii, ele au căpătat, se pare, o altă destinaţie. Despre ce este vorba exact nu se ştie. Asupra activităţilor desfăşurate acolo planează o undă de mister. Locuitorii din Solotvino se feresc a vorbi despre acest aspect. Teama acumulată din perioada Uniunii Sovietice persistă. Multă vreme au circulat zvonuri că aici s-ar fi depozitat deşeuri radioactive încă din anii ’60.

• Arme secrete şi combustibili furaţi

După îndelungi încercări, am reuşit să stăm de vorbă cu câţiva localnici care, după ce s-au asigurat că nu sunt înregistraţi, au acceptat să vorbească despre aceste mine de sare.
"Încă din cel de-al Doilea Război Mondial, armata germană o adus şi depozitat în galeriile de mină elemente şi componente ale armelor secrete V1, V2, aici existând şi un sediu al Abwehr-ului, serviciul secret al armatei germane", povesteşte unul dintre localnici.
"În perioada sovietică, la mine au fost depozitate cantităţi mari de combustibil. În urma infiltraţiilor apelor pluviale şi a inundării galeriilor, au început să se scurgă reziduuri de carburanţi, în special motorină. La un moment dat, continuând fenomenul de erodare, apele pluviale au dus reziduurile în apa râului Tisa, poluând-o. Aceste reziduuri au ieşit şi la suprafaţa lacurilor sărate din Solotvino, de unde nişte oameni descurcăreţi le-au colectat şi le-au vândut pe post de motorină", vine un alt localnic cu o variantă.

• Laborator subteran de cercetări nucleare

O confirmare a faptului că în adâncurile minelor din Solotvino se întâmplă ceva deosebit vine şi din partea Ucrainei, care face cunoscut faptul că, într-adevăr, la Solotvino există un laborator subteran aparţinând Institutului de Cercetări Nucleare din cadrul Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei. Acest laborator a fost construit încă din anul 1984. E situat la o adâncime de 430 m sub pământ (146 m faţă de nivelul mării). Are în componenţă o sală mare, la care se adaugă câteva săli de mici dimensiuni, însumând o suprafaţă de 1.000 mp.

• Sare contaminată

Temperatura naturală în incintă este de 22-24°C. Laboratorul este echipat cu surse independente de energie. La adâcimea de 430 m, radiaţiile sunt mai reduse. Există o uşoară contaminare cu radiaţii a sării, însă este de 10-100 de ori mai mică decât în alte laboratoare subterane. Astfel, se creează condiţii excelente pentru experimentele derulate în cadrul cercetării proceselor nucleare rare, accentul fiind pus pe studiul leptonilor, o clasă de particule elementare din care fac parte mionii, electronii, neutrinii şi antiparticulele lor.

• Pericol de surpare

Întrebaţi dacă au cunoştinţe despre testele nucleare ce se fac sub orăşelul lor, oamenii au pălit. N-au spus nici că ştiu, nici că nu ştiu, ci s-au uitat iscoditor la noi şi, cu un "nu mă bag", au încheiat discuţiile. Au acceptat, totuşi, că zona fostelor mine de sare e periculoasă.
În prezent, la Solotvino, activitatea de exploatare a sării este oprită. Fenomenul de erodare continuă şi riscul surpării galeriilor este o realitate. Adâncurile acestor mine continuă să păstreze încă multe mistere care, poate, odată şi odată, vor fi scoase la lumină.

Sursa: Glasul Maramuresului