“Next Generation RoUa”, un nou proiect încheiat între Maramureş şi Ucraina Imprimare 3773 Afişări
Miercuri, 18 Februarie 2009 08:47

În Baia Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Consiliul Local Strâmtura şi Inspectoratul Şcolar Teacevo (Ucraina) s-a lansat proiectul “Next Generation RoUa”, finanţat prin Programul de Vecinătate România-Ucraina 2004-2006.

Proiectul are o durată de implementare de 12 luni şi a început în luna august 2008. Una dintre principalele obiective ale proiectului o reprezintă înfiinţarea şi dotarea a două centre de consiliere în locaţii oferite şi asigurate de cele două consilii locale partenere. Cele două centre vor funcţiona în clădirile Centrului Social al Consiliului Local Baia Mare şi la Consiliului Local Strâmtura, Ucraina.

Ieri, în sala Rotary a Liceului de Artă din Baia Mare a avut loc inaugurarea unui dintre cele două centre de consiliere. La eveniment au participat elevi, profesori, reprezentanţi ai partenerilor, persoane implicate în proiect precum şi oficialităţi locale. Obiectivul specific al proiectului constă în creşterea gradului de integrare pe piaţa muncii a tinerilor ce părăsesc sistemul de învăţământ din Maramureş şi Teacevo şi reducerea şomajului în rândul tinerilor din regiunile partenere. Amelia Baciu, inspector şcolar, a delarat: “Parteneriatul creat între Consiliul Local Baia Mare - aplicant principal, ISJ Maramureş, respectiv Consiliul Local Strâmtura şi IS Teacevo are ca scop îmbunătăţirea calităţii resurselor umane, prin oferirea de consiliere socio-profesională şi psiho-pedagogică, pentru îndrumarea şi orientarea vocaţională a tinerilor în carieră”. 

Cele două centre de consiliere vor oferi cadrul instituţional în care profesorii “formaţi” în cadrul proiectului vor putea oferi consiliere individuală sau de grup tinerilor. “Dată fiind lipsa de cunoaştere reciprocă a celor două grupuri de elevi şi profesori din Maramureş şi Teacevo, se va organiza o tabără vocaţională de 6 zile, cu cursuri de consiliere, întâlniri cu personalităţi locale cu cariere deosebite şi mini-burse ale locurilor de muncă, programe artistice, concursuri etc. De asemenea, elevii vor primi şi o broşură de consiliere şi orientare vocaţională, care va cuprinde cursuri şi informaţii despre proiect, tradusă în ucraineană”, a conchis Amelia Baciu. 

Sursa: Informatia Zilei

Share