Din lipsa de fonduri, Mini Maxi Dance Club nu a participat la campionatul de la Vilnius Imprimare 1089 Afişări
Miercuri, 07 Octombrie 2009 10:03

Criza economica se face din ce in ce mai mult simtita in viata de zi cu zi, mai ales la nivelul activitatilor pe care populatia le eticheteaza drept “distractie”, cu toate ca rolul lor pe termen lung este inegalabil.

In aceasta categorie intra si dansul sportiv competitional, unul dintre cei mai de seama ambasadori culturali ai Romaniei, sport care, datorita lipsei unor sponsori, risca sa scoata Romania de pe caledarul evenimentelor sportive europene si mondiale de gen. Bunaoara, lipsa fondurilor a facut ca vicecampioana Romaniei la dans sportiv formatii, Mini Maxi Dance Club din Sighetu-Marmatiei, sa nu poata reprezenta tara in Vilnius, Lituania, Capitala Europeana a Culturii 2009, cu toate ca a primit o invitatie speciala din partea organizatorilor.

 

“Am fost pusi in situatia neplacuta de a refuza generoasa invitatie, cu toate ca am fi reprezentat in primul rand Romania” spune cu tristete coregrafa ansamblului, Cristina Cincu-Kovy. “In situatie similara am fi fost si in cazul Campionatelor Europene de Dans Sportiv, daca nu ar fi fost organizate la doar cateva sute de kilometri, la Miskolc, in Ungaria, si daca nu am fi avut intelegerea parintilor tinerilor interpreti. Cu ajutorul lor, vom putea totusi participa”, a mai spus aceasta.

La Campionatul European de Dans Sportiv, care se va desfasura la Miskolc, in zilele de 17 si 18 octombrie, si-au anuntat deja participarea formatii din Belarus, Cehia, Germania, Ungaria, Olanda, Polonia, Rusia si Slovacia, iar arbitrajul va fi realizat de o echipa internationala condusa de Heinz Spaeker, directorul sportiv al Federatiei Internationale de Dans Sportiv. Formatia Mini Maxi Dance Club din Sighetu-Marmatiei se va prezenta cu suita “Nabuco”, pe muzica lui Giuseppe Verdi si Vangelis, mixata de Iuliu Kovy, in coregrafia Cristinei Cincu-Kovy.

I. J. Popescu

Sursa: Informatia Zilei


Share