Depozitul ecologic de la Călineşti se mută la Strâmtura? | 925 Afişări |
Miercuri, 25 Februarie 2009 11:31 |
Călineştiul a pierdut (pe mâna sa) o investiţie de peste 65 milioane euro. Nici primăria, nici consiliul local nu au efectuat vreo campanie în care să le explice oamenilor ce înseamnă acest depozit şi faptul că el este benefic pentru protecţia mediului înconjurător. Mircea Man, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, a constatat, în urma unei întâlniri cu cetăţenii din comună, că refuzul acestora vine pe fondul "lipsei de informare". Am avut o întâlnire cu proiectantul şi cu firma de consultanţă. Weekendul ăsta trebuia să se întâlnească primarul din Strâmtura cu cetăţenii din comună să le prezinte situaţia. Fără acordul oamenilor nu se poate, aşa e legea. În ceea ce priveşte informarea locuitorilor despre proiect, Agenţia de Protecţie a Mediului nu a fost solicitată încă să facă vreun astfel de demers. Dacă mi se va cere, mă voi deplasa acolo unde este nevoie", a declarat Viorel Iancu, directorul executiv al Agenţiei de Protecţie a Mediului Maramureş. sursa:glasulmm.ro
|