Fost luptător în Legiunea Străină ajută sighetenii Imprimare 391 Afişări
Joi, 09 Ianuarie 2020 17:28

„Ultima noastră actiune din acest minunat 2019 tocmai s-a încheiat la Sighetu Marmației și mă bucur că am ales Maramureș pentru a încheia anul. Am avut patru locații diferite și am mers din casă în casă unde a fost cazul de copii imobilizați. Centrul de tip familial George Coșbuc, unde sunt copii cu deficiențe mintale; Centrul Mihai Eminescu, copii orfani/abandonați; Familii care au copii în plasament și două zone de la marginea orașului care se numesc exact așa: Groapa de gunoi, Rampa de gunoi.

Mi-am dorit un loc unde moșul nu a ajuns și exact asta am găsit… Datorită fiecăruia dintre voi acești copii au zâmbit și sperat pentru câteva clipe… La această acțiune am avut și patru spiriduși care au înghețat alături de Moșu’ de la început până la sfârșit și cărora le mulțumesc din suflet (Tina, Simona, Viorica și Maria).
Mă repet: motivul tuturor zâmbetelor acestor copii sunteți voi. GPS-ul spune că voi ajunge acasă pe la ora 08.00, mâine dimineață…iar eu spun că a meritat orice efort această acțiune”.

Așa a descris Marius Simionică, în doar câteva fraze, una dintre multele acțiuni caritabile pe care le desfășoară în România, prin intermediul Asociației caritabile „Marius și Prietenii”. Asta deși este stabilit din 2012 în Anglia.

Sursa-axanews.ro


Share