5879 mii lei alocate județului Maramureș pentru obiective afectat de calamități naturale Imprimare 499 Afişări
Scris de Sighet Online   
Luni, 30 Septembrie 2019 09:52

Prin Hotărârea Guvernului nr. 698/2019 s-a alocat județului Maramureș suma de 5879 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru unele unități administrativ – teritoriale afectate de calamitățile naturale. Precipitațiile sub formă de aversă,cu regim torențial, au condus la creșterea debitelor și nivelurilor unor cursuri de apă care s-au revărsat și au produs pagube material în județul nostru, care au afectat infrastructura hidrotehnică, terasamentele și malurile de apărare, structura drumurilor județene, drumurilor comunale, podurilor, podețelor, digurilor și punți pietonale.
”Am procedat la stabilirea comisiilor tehnice care s-au deplasat în teren pentru evaluarea pagubelor, procesele verbale de constatare au fost prezentate și aprobate în ședința CJSU. Am transmis la nivel central, împreună cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea, proiectul de hotărâre de guvern și nota de fundamentare pentru alocarea de resurse financiare în vederea refacerii infrastructurii afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase”, a spus prefectul Vasile Moldovan.
Au primit fonduri pentru refacerea obiectivelor afectate unitățile administrative-teritoriale Baia Mare, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Săliștea de Sus, Bârsana, Bogdan Vodă, Cupșeni, Moisei, Oncești, Rozavlea, Ruscova, Șișești, Strâmtura, Valea Chioarului și Vișeu de Jos. Sumele repartizate din fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului vor fi utilizate în conformitate cu prevederile legislației în vigoare pentru lucrări de refacere/reparații la obiectivele de infrastructură afectate de calamitățile natural amplasate pe raza celor 15 unități administrativ-teritoriale.

Comunicat Prefectura Maramures.


Share