10 curți și anexe gospodărești inundate la Desești Imprimare 736 Afişări
Scris de Sighet Online   
Luni, 09 Iulie 2018 16:05

Pe raza unității administrativ teritoriale Desesti au căzut într-un interval scurt precipitații abundente (rupere de nori). Cantitățile de apă cumulate au condus la formarea de torenți de pe versanți. Acestea au transportat aluviuni (material lemnos, vegetație și noroi), care au colmatat podețe. Șuvoaiele de apă s-au revărsat pe drumul național și au inundat 10 curți gospodărești și anexe. Pentru eliminarea efectelor negative produse de fenomenele periculoase au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Desești și angajați de la societatea comercială care execută lucrări pe DN 18", a menționat președintele CJSU, prefectul Vasile Moldovan. Autoritățile locale vor transmite raportul operativ cu privire la pagubele produse de inundații, care va fi transmis la Ministerul Afacerilor Interne.

Comunicat Prefectura MM - Dan Buca.

Campania umanitară pentru persoanele afectate de inundații se prelungește în Maramureș

Având în vedere evoluția fenomenelor hidrometeorologice periculoase din ultima perioadă care au afectat mai multe județe, prefectul de Maramureș a luat decizia de a prelungi campania umanitară pentru persoanele afectate de inundații.
”Am decis să prelungim campania de solidaritate inițiată pentru a ajuta persoanele sinistrate și grav afectate de inundații. Pentru a oferi sprijinul necesar de care au nevoie, perioada de colectare a produselor alimentare de bază (apă minerală și apă plată, zahăr, făină, orez, paste făinoase, ulei și conserve) va continua până joi, 12 iulie a.c., ora 20.00. Campania este susținută de instituții publice și asociații neguvernamentale. Sunt convins că maramureșenii, atât persoane fizice, cât și juridice, vor arăta că le pasă de semenii aflați în suferință și le vor oferi ajutorul de care au nevoie”, a spus prefecul Vasile Moldovan.
Colectarea produselor alimentare de bază se realizează la Centrul de Agrement Stibina, situat în Baia Mare, str. Culturii nr. 7A (în spate la Colegiul Național "Mihai Eminescu" sediul fostelor Tabere Școlare), între orele 8.00-20.00. Personalul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Maramureș, membrii și voluntarii Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Maramureș vor prelua și depozita ajutoarele umanitare destinate persoanele afectate de revărsarea apelor.


Share