Peste 2,8 milioane a obținut Ocna Șugatag, pe PNDL2, pentru reabilitarea și extinderea Liceului Tehnologic | 737 Afişări |
Scris de Sighet Online |
Vineri, 30 Martie 2018 10:15 |
În după-amiaza zilei de miercuri, 28 martie 2018, la Liceul Tehnologic Ocna Șugatag a fost semnat, în prezența președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, contractul de finanțare pentru reabilitarea și extinderea liceului din comună, suma alocată fiind de 2.826.635,32 lei, în timp ce valoarea totală a investiției a fost estimată la 3.179.672,12 lei. Șeful administrației județene a participat la acest moment important pentru comunitate la invitația primarului din Ocna Șugatag, Mihai Ivaszuk, alături de care s-au aflat toți cei 13 consilieri locali. Președintele Consiliului Județean a felicitat comunitatea locală pentru toate proiectele inițiate sau demarate, explicând celor prezenți că Programul Național de Dezvoltare Locală, -etapa 1 și apoi etapa 2- demarat de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a ajutat, în ultimii cinci ani, foarte multe comunități din județ. Mihai Ivaszuk, primarul comunei Ocna Șugatag a declarat că, acest contract este extrem de important pentru ca Liceul Tehnologic să beneficieze, la finalul lucrărilor, de toate condițiile pe care trebuie să le întrunească o școală europeană. ”Ne-am bucurat să îl avem alături pe președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care nu se află la prima sa vizită în Ocna Șugatag. Mai mult, de câte ori am apelat la ajutorul administrației județene am găsit înțelegere și suport.
În comuna noastră se muncește neîntrerupt, astfel, cine dorește să urmărească achizițiile care se fac pe Serviciul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP) poate observa că am scos la licitație reabilitarea căminelor culturale, un proiect câștigat pe AFIR, unde finanțarea este de aproximativ 500.000 de euro. Ocna Șugatag a beneficiat de finanțare și pe PNDL1, unde am obținut un contract de aproximativ 6,7 milioane de lei pentru canalizare, execuția apropiindu-se de finalizare. Pe Programul Operațional Regional (POR) vom semna, cel mai probabil săptămâna viitoare, un contract în valoare de 5 milioane de euro, unde am câștigat un proiect de excelență în turism. Avem demarat un proiect și pe GAL-ul Mara-Gutâi, în sumă de 70.000 de euro, care prevede realizarea unui teren sintetic de fotbal în Sat Șugatag. În ceea ce privește fondurile de la bugetul local, mare parte le vom folosi pentru cofinanțare. Aici, în comuna noastră, toți cei 13 consilieri locali, indiferent de coloratura lor politică, toți lucrează și votează câștigul pentru comunitate și pentru cetățeni”, a declarat edilul din Ocna Șugatag, Mihai Ivaszuk. Comunicat de presa al CJ MM
|