S-a culcat peste focul făcut pentru a se încălzi! Imprimare 677 Afişări
Miercuri, 21 Februarie 2018 17:02

Caz neobişnuit în Sighetu Marmaţiei. Un om al străzii a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat, în încercarea de a se încălzi.

Grozăvia s-a produs în dimineaţa zilei de miercuri, 21 februarie, la groapa de gunoi Tepliţa din Sighetu Marmaţiei. Bărbatul în vârstă de 50 de ani a făcut un foc, după care l-a acoperit cu un strat de gunoaie. Mai departe, pentru a simţi căldura, s-a aşezat peste deşeuri, după care a adormit.

Întâmplarea a făcut că deşeurile au ars, iar focul s-a extins şi l-a cuprins pe bărbat. El s-a trezit în flăcări. Cei care au trecut prin zonă şi l-au văzut pe bărbat au chemat de urgenţă medicii. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş a preluat victima şi a transportat-o la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei.

Sursa - axanews.ro


Share