Campanie MAI despre drepturile și obligațiile polițiștilor Imprimare 643 Afişări
Joi, 15 Iunie 2017 15:26

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a solicitat conducerii Poliției Române demararea unei campanii de informare cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au cetățenii, dar și polițiștii pe parcursul celor mai frecvente interacțiuni care au loc în spațiul public.

„Solicit Poliției Române să demareze o acțiune de informare asupra condițiilor în care se desfășoară principalele interacțiuni cu cetățenii ale polițiștilor aflați în misiune. Numai așa se pot diminua cazurile de abuz, dar și de ultraj. Vreau să fie un demers care să ajungă la câți mai mulți cetățeni pentru că numai cunoscând drepturile și obligațiile pe care le avem putem trăi într-o societate cu un grad de civilizație ridicat”, a susținut ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, potrivit unui comunicat al MAI.

Acest demers de transparentizare vine pe fondul constatării faptului că, deseori, anumite măsuri luate de polițiști sunt interpretate în mod diferit, în special sub aspectul legalității și/sau oportunităților, se precizează în comunicat.

„Situațiile care țin de activitatea de zi cu zi a forțelor de aplicare a legii, pornind de la legitimare, oprirea în trafic și ajungând până la încătușare și conducere la sediul Poliției, trebuie știute de către publicul larg, din perspectiva cunoașterii limitelor legale ale acțiunilor polițienești”, se arată în comunicat.

Aceste informări se înscriu într-un exercițiu firesc al conștientizării cetățenilor asupra drepturilor și libertăților acestora și nu vor afecta eficiența acțiunilor polițienești, prin prezentarea publică a elementelor de tehnică și tactică polițienească, specifice procedurilor și manualelor de bune practici pe care aceștia le utilizează, menționează sursa citată.

Sursa - infomm.ro


Share