Termenul pentru eliberarea titlurilor de proprietate, prelungit cu încă un an Imprimare 843 Afişări
Sâmbătă, 14 Ianuarie 2017 20:14

Eliberarea titlurilor de proprietate în Maramureş trebuia încheiată la finele anului trecut, conform legii. Totuşi în ultimele zile ale lui 2016, Executivul a emis o ordonanţă prin care termenul a fost prelungit cu încă un an.

Astfel, activitatea Comisiei judeţene de fond funciar continuă şi în 2017. Până în prezent, în Maramureş s-au eliberat mai bine de 80.000 de titluri de proprietate: „Eliberarea tuturor titlurilor de proprietate, ca urmare a prelungirilor succesive acordate la Legea 165/2013, avea termen de finalizare data de 31 decembrie 2016. S-a dat însă o ordonanţă de Guvern în ultimele zile ale anului trecut prin care s-a mai prelungit termenul cu încă un an de zile. În judeţul Maramureş, până la ora actuală, sunt eliberate aproximativ 85.000 de titluri de proprietate. Ar mai fi de eliberat, pentru zonele foste cooperativizate circa 20.000 de titluri, având în vedere cererile depuse. Dar pe lângă acestea mai există un număr important de titluri de proprietate care ar putea fi eliberate pentru zonele necooperativizate, pentru care nu avem informaţii despre câte vor fi în final, pentru că termenul de depunere a cererilor aici nu este finalizat. Deci oricând poate să vină omul să depună cerere ca să-i eliberăm titlul”, a declarat dr. ing. Ovidiu Ştefan, director Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Maramureş.

Sursa:graiul.ro


Share