La C. N. ”Dragoş Vodă” poţi vedea cerul prin acoperiş! Imprimare 2077 Afişări
Marţi, 20 Septembrie 2016 07:47

Beneficiind de avantajele unei tradiţii de existenţă aproape centenare şi de un corp profesoral de excepţie, Colegiul Naţional ”DRAGOŞ VODĂ” din Sighetu Marmaţiei îşi asumă şi îndeplineşte sarcina de formare a elevilor săi de liceu şi gimnaziu (tineri între 10 şi 19 ani) în cadrul învăţământului de zi.
Obiectivele principale ale liceului sunt, pe lângă orientarea şcolară şi profesională, aprofundarea studiului în specialitatea aleasă, dar şi înzestrarea elevilor cu un bagaj solid de cunoştinţe, de cultură generală, pentru ca aceştia să fie autonomi, responsabili şi în măsură să decidă asupra propriei lor cariere. Astfel, absolvenţii sunt recunoscuţi ca fiind competitivi în orice instituţie de învăţământ superior. Adevărata valoare a colegiului o reprezintă oamenii – elevii şi profesorii – care şi-au creat o identitate de prestigiu de necontestat în învăţământul românesc. Anul trecut, elevii au obţinut la Olimpiadele Naţionale 21 de medalii de argint, bronz, menţiuni sau premii speciale.

Zilele trecute am intrat prin curtea acestei unităţi şi m-am speriat când am văzut-o goală! Între clădirea Bibliotecii (cu un fond de carte impresionant) şi imobilul liceului, erau mereu stive înalte de lemn de foc, pe o suprafaţă de vreo 500 mp. Acum, în prag de iarnă, n-am văzut nici urmă de combustibil solid! Pac la Direcţiune!

 Fostul director al Colegiului Naţional ”Dragoş Vodă”, prof. dr. Gheorghe Andraşciuc a fost numit de la 1 septembrie inspector şcolar general adjunct la IŞJ Maramureş, iar adjunctul acestuia, prof. Ioan Pop (foto), născut în Ţaga (Cluj) a fost numit director al Colegiului din Sighet.  

Sursa - graiul.ro


Share