Dosare penale, multe amenzi şi sute de mc de lemn confiscat în Maramureş Imprimare 549 Afişări
Joi, 25 August 2016 07:52

Poliţiştii maramureşeni au efectuat într-o singură zi 95 de controale pe drumurile publice, în fondul forestier precum şi în locuri de depozitare şi comercializare a materialului lemnos. S-a dispus confiscarea a peste 300 mc lemn, s-au constatat trei infracţiuni şi au fost aplicate 82 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor a depăşit suma de 87.000 de lei.

Peste 100 de poliţişti împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere şi Direcţiei Silvice Maramureş, sprijiniţi de jandarmi şi poliţişti de frontieră au acţionat marţi, 23 august, pentru prevenirea şi combaterea transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos. Au fost verificate 226 de autovehicule care transportau lemn pe raza judeţului. De asemenea au fost efectuate controale în fondul forestier şi în spaţii de depozitare şi comercializare a materialului lemnos. În urma acestor activităţi poliţiştii au întocmit trei dosare penale sub aspectul comiterii de infracţiuni silvice şi au aplicat 82 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate a depăşit suma de 87.000 de lei. Totodată, a fost dispusă măsura confiscării a peste 300 mc lemn transportat ilegal sau pentru care nu au putut fi prezentate documentele legale de însoţire şi provenienţă.

Sursa:infomm.ro


Share