SE SCHIMBĂ HARTA – Guvernul rearanjează România Imprimare 629 Afişări
Luni, 22 August 2016 07:07

Guvernul a iniţiat un proiect de lege care revizuieşte reţeaua de localităţi a României şi îşi justifică decizia prin nevoia eliminării unor confuzii apărute în ierarhizarea localităţilor şi pentru stabilirea unei reţele care să” reflecte mai bine situaţia reală la nivelul teritoriului naţional”.

În expunerea de motive care însoţeşte proiectul de act normativ se arată că legea actuală care stabileşte Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional(PNAT), Secţiunea a IV- Reţeaua de localităţi, ierarhia oraşelor şi comunelor( 6 ranguri: 4 urbane şi 2 rurale), “induce confuzie, deoarece în mediul urban se referă la unităţi administrative teritoriale de bază, iar în mediul rural la localităţi (sate)”, scrie Mediafax.

“Categoria de localităţi componente ale muncipiilor şi oraşelor nu este cuprinsă în mod explicit şi nu sunt clarificate din punct de vedere terminologic şi juridic diferenţele dintre satele aparţinătoare şi localităţile componente ale oraşelor. Sunt definiţi indicatori minimali de trecere de la oraş la municipiu şi de la comună la oraş şi sunt definite condiţiile necesare pentru înfiinţarea de noi comune. Unii indicatori propuşi în 2001 şi modificaţi parţial în 2007 nu mai corespund realităţii sau nu sunt centralizaţi / disponibili, alţi indicatori sunt accesibili doar la recensăminte”, se spune în document.

Sunt identificate 17 zone lipsite de oraşe pe o rază de 25-30 km în vederea susţinerii dezvoltării unor centre rurale existente. Din cele 55 de oraşe noi, doar 14 au fost declarate în 9 din cele 17 zone identificate. Totodată aceste oraşe noi nu îndeplinesc decât parţial indicatorii minimali care atestă statutul urban.

Sursa:actualMM.ro


Share