Offroadul illegal distruge natura în parcurile naturale şi ariile protejate din Maramureş Imprimare 1191 Afişări
Marţi, 19 Iulie 2016 09:02

Unii pasionaţi de offroad au tot mai des tendinţa de a nu ţine cont de interdicţiile impuse de autorităţi şi ajung să se plimbe nestingheriţi cu maşini de teren sau crosuri prin parcuri naturale şi arii protejate. Mai mult decât atât, turiştii străini, precum polonezii sau cehii, au prins gustul acestor experienţe şi a devenit o tradiţie să-şi petreacă concediul pe meleagurile Maramureşului.

Cu astfel de probleme se confruntă şi Parcul Natural Munţii Maramureşului, unde nu toţi turiştii au respectul cuvenit faţă de natură. În aceste condiţii, administraţia parcului a reuşit să adopte o serie de măsuri care să combată activităţile ilegale din interiorul parcului, de orice fel.

„Abia acum, odată cu adoptarea planului de management al parcului, s-a aprobat o măsură care vine şi spune clar care sunt interdicţiile pentru turişti. Ele erau şi până acum, dar prin apariţia acestor reglementări în planul de management, acum se vor putea face în primul rând delimitările zonării interne ale parcului. Se vor putea pune semnalele de interzis, fizic vorbind. Acum, prin modificarea Codului Silvic, este nevoie de avizul administratorului ca să poţi să intri în pădure cu maşina. Odată ce avem cadrul legal, sperăm să-l şi implementăm.

Sursa:infomm.ro


Share