Campanie pentru reintroducerea educaţiei rutiere în şcoli Imprimare 467 Afişări
Sâmbătă, 30 Ianuarie 2016 09:15

Poliţiştii de la Biroul Rutier Maramureş solicită factorilor de decizie centrali, în speţă Ministerului Educaţiei, reintroducerea educaţiei rutiere în şcoli. În anii ‘80, când în judeţul Maramureş existau sub 10.000 de maşini, se făcea educaţie rutieră în şcoală, iar acum, când numărul maşinilor din judeţ a crescut de câteva zeci de ori, această disciplină lipseşte, iar elevii învaţă despre semnele de circulaţie şi cum să circule corect pe stradă doar la orele de dirigenţie.

Motivele pentru care ar fi necesară reintroducerea acestei discipline în sistemul educaţional românesc ne sunt arătate de către şeful Biroului Poliţiei Rutiere Maramureş, Dorin Gherman: „În primul rând, pentru că valorile de trafic cresc de la un an la altul. Creşte şi numărul deţinătorilor de permise auto. Parcul auto al judeţului este într-o continuă dezvoltare. Toate acestea fac ca şi riscul de producere a accidentelor rutiere să fie unul mai mare.

Specialiştii au arătat faptul că, în deplasarea curentă pe arterele de circulaţie, copiilor le lipseşte discernământul pentru a sesiza pericolul. Ei transformă mersul pe stradă adeseori într-o joacă şi, surprinşi de acest joc, nu mai urmăresc ce se întâmplă în jurul lor. Din practică s-a constatat că, la semnalele date de autovehicule, copiii au reacţii dintre cele mai neaşteptate. De cele mai multe ori, speriaţi fiind, în loc să se retragă, ei înaintează în faţa autovehiculului”, a remarcat Dorin Gherman.

Copiii nu cunosc indicatoarele rutiere

Acesta vine cu alte argumente ştiinţifice. S-a dovedit că foarte mulţi copii în vârstă de până la şase ani nu pot merge într-o direcţie şi privi, în acelaşi timp, în alta. Ei îşi fixează privirea spre drept înainte şi merg în acea direcţie. Apoi, capacitatea copiilor de vârstă mică de a distinge maşinile în staţionare de cele în mers este redusă. Atunci când în câmpul de vedere al copiilor apar diferite autovehicule, unele în staţionare, iar altele în deplasare cu viteze diferite, ei apreciază cu dificultate distanţa până la ele şi viteza lor de deplasare.

Sursa:infoMM.ro


Share